Slider

Iohannis: proiectul „România Educată” va fi asumat de Guvern și va fi finanțat inclusiv cu fonduri din PNRR

0

După trei zile de consultări la Palatul Cotroceni cu mediul politic și cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”, președintele Klaus Iohannis a spus miercuri, într-o declarație de presă, că se va „elimina birocrația” în educație și că proiectul „are un sprijin financiar important, istoric aș spune, în valoare de 3,6 miliarde de euro”.


„Am avut în ultimele trei zile ultima serie de consultări pentru finalizarea proiectului România Educată și trecerea la faza de implementare. Proiectul se bazează pe cea mai amplă consultare națională în domeniul educației din perioada post-decembristă. Nu mai puțin de 10.000 de persoane și peste 150 de organizații și instituții sunt direct implicate”, a spus șeful statului.


Klaus Iohannis a prezentat apoi concluziile întâlnirilor.


„Au reieșit o serie de lucruri importante. În primul rând, coaliția de guvernare și-a exprimat susținerea pentru proiect și chiar săptămâna viitoare Guvernul își va asuma prin memorandum țintele și obiectivele României Educate, urmând să stabilească un plan clar de acțiune”, a precizat Iohannis.


Șeful statului a subliniat că „românii așteaptă mai mult consens” și că „de prea mulți ani au fost lupte politice sterile, care au afectat inclusiv educația”.


Nu mai putem continua așa, dacă vrem ca România să avanseze și să se dezvolte. Așa că în cel mai scurt timp se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ pentru implementarea proiectului

Președintele Klaus Iohannis:

Președintele a mai transmis că discuțiile avute în ultimele zile „îmi dau încredere să spun că există fereastra de oportunitate necesară pentru un demers politic și social de durată în educație”.


„Este momentul să trecem la implementarea proiectului România Educată și să dăm întâietate investițiilor în sistemul de educație. De aceea am insistat să fie asigurată finanțarea necesară pentru o parte dintre prioritățile și reformele proiectului, inclusiv prin PNRR”, a mai afirmat Iohannis.


Conform șefului statului, proiectul România Educată „are un sprijin financiar important, istoric aș spune, în valoare de 3,6 miliarde de euro”.


„Suplimentar, prin alte fonduri europene, vom finanța cu 400 de milioane de euro renovarea unităților de învățământ preuniversitar de stat”, a subliniat Iohannis.


Ce se schimbă în sistemul de învățământ: „Am propus organizarea unui examen suplimentar de admitere”


Președintele a explicat că „dezvoltăm educația timpurie, menținem clasa pregătitoare și gimnaziul de la clasa a V-a, la clasa a VIII-a”, iar, conform șefului statului, schimbările vor apărea la tranzițiile între etapele educaționale.


Iohannis a subliniat că școlile și elevii pot organiza, numai dacă doresc acest lucru, un examen suplimentar de admitere, în semestrul al II-lea.


„Ne dorim o mai mare flexibilitate și o centrare a educației pe fiecare elev. De aceea, deși Evaluarea Națională rămâne principalul instrument de certificare a competențelor la finalizarea gimnaziului și de repartizare în ciclul următor, am propus ca, pe întregul parcurs al semestrului II, unitățile de învățământ și elevii care doresc să poată organiza, respectiv să susțină, un examen suplimentar de admitere”, a spus Iohannis.


„Acest lucru se întâmplă pe ruta profesională sau vocațională, fiind doar o extindere și către zona teoretică, oferind o autonomie suplimentară școlilor și încredere elevilor”, a mai spus președintele.


Am propus o nouă structură a învățământului secundar superior, unde vor exista trei tipuri de licee: teoretic, vocațional și profesional, care vor conferi absolvenților, după patru ani de studiu, acces la examenul de Bacalaureat.

Președintele Klaus Iohannis:

„Așadar, pe scurt, eliminăm birocrația. Dacă un elev este la un liceu profesional și își dă seama că nu se regăsește acolo și vrea să treacă la unul teoretic sau vocațional, va putea să se transfere în urma unor testări specifice la liceul dorit”, a mai afirmat Iohannis, care a precizat că „Bacalaureatul rămâne obligatoriu pentru studiile universitare, adică pentru licență, masterat și doctorat, indiferent de domeniul de studiu”.


Trei zile de consultări la Cotroceni pe tema „România educată”


Preşedintele Klaus Iohannis a început luni, 5 iulie, seria de trei zile consecutive de consultări cu mediul politic şi cu partenerii sociali pe tema proiectului „România Educată”.


Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, printre alții, cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi cu liderii coaliţiei de guvernare, adică preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.


Ce este proiectul „România Educată”


Proiectul „România Educată” a fost iniţiat de șeful statului și cuprinde şapte rapoarte identificate ca fiind prioritare: Cariera didactică, Echitatea sistemului educaţional, Profesionalizarea managementului educaţional, Un învăţământ profesional şi tehnic de calitate, Autonomie, calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior, Educaţie timpurie accesibilă tuturor și Evaluarea elevilor şi studenţilor.


Printre ţintele propuse pentru anul 2030 se numără: clasarea în primele 30 de state de pe mapamond în cadrul testelor PISA şi 75% rata de promovare a examenului de Bacalaureat.


În 2021, rata de promovabilitate la Bacalaureat, la nivel național, a fost de 67,8%.


Proiectul „România Educată” are ca scop „să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”, potrivit site-ului dedicat.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo