Slider

Lidera opoziției din Belarus a primit statut oficial în Lituania. Cum a reacționat Rusia

0

Lituania i-a acordat, luni, liderei opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, precum și echipei sale, statut oficial în această țară, relatează Agerpres, care citează DPA.

”Începând de astăzi, reprezentarea belarusă democratică în Lituania este o instituție acreditată”, a declarat ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis.

Totuși, aceasta nu va fi considerată o reprezentanță diplomatică, a mai precizat acesta. ”Recunoaștem voința democratică a poporului belarus, nu un stat sau o organizație internațională”, a explicat el.

Șeful diplomației lituaniene a mai spus că această acreditare reprezintă un pas simbolic către recunoașterea legală a societății civile belaruse, precum și a eforturilor ei pentru realizarea unor schimbări democratice în această țară.

”Poporul belarus este acum reprezentat într-o ţară a UE”

Reprezentanța va fi condusă de Svetlana Tihanovskaia, cea care, care anul trecut, a pierdut alegerile în fața actualului președinte, Aleksandr Lukașenko, într-un scrutin considerat fraudat de către poziție.

UE nu-l recunoaște pe Lukașenko drept președinte și a impus sancțiuni împotriva regimului său, după reprimarea de către acesta a mișcării de opoziție.

Tihanovskaia a mulţumit Lituaniei pentru ”pasul important de a delegitima regimul Lukaşenko” prin acceptarea unei reprezentanţe a opoziţiei belaruse. ”Acest statut presupune că poporul belarus este acum reprezentat într-o ţară a UE”, consideră ea.

În schimb, Rusia, care-l susține pe Lukașenko, a criticat decizia Lituaniei. ”Este uimitoare imprudenţa cu care anumite state (…) continuă să se amestece în afacerile interne ale Belarusului”, a scris pe Telegram preşedintele Comisiei de Politică Externă din Duma de Stat a Rusiei, Leonid Sluţki.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo