Ofițeri din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au derulat acțiuni de prevenire la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, în sensul că au discutat cu cetățenii despre competența DGA și infracțiunile de corupție, despre modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau cunoștință de săvârșirea unor astfel de fapte și despre modalitățile de sesizare.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul campaniei naționale de promovare a integrității „M.A.I etic, M.A.I. integru”, ce are ca scop conștientizarea personalului Ministerului Afacerilor Interne și a cetățenilor asupra consecințelor implicării în fapte de corupție și încurajarea semnalării unor astfel de fapte. Cu acest prilej, au fost diseminate materiale de informare cu tematică anticorupție.
Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, al cărui sediu se află în municipiul Târgoviște, str. G-ral I.E. Florescu, nr. 8, telefon/fax 0245.632.870.
Cetățenii județului Dâmbovița care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call Center anticorupție 0800806806, prin e-mail la adresa: dambovita.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul structurii județene.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.