Slider

O pensiune din Delta Dunării, făcută scrum în urma unui incendiu. Focul, stins după 8 ore

0

Un complex turistic din satul Crişan, Delta Dunării, din judeţul Tulcea, a fost distrus în urma unui incendiu puternic izbucnit duminică. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunțat că cel mai probabil focul a pornit pe fondul efectului termin al unui coș de fum deteriorat, potrivit Agerpres.


Incendiul a fost semnalat în jurul orei 11.15, iar primii care au intervenit au fost şase subofiţeri ai Pichetului de Pompieri Nave Operative din Crişan.


La faţa locului s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Pichetului de Pompieri Nave Operative Crişan, cu o ambarcaţiune, două motopompe transportabile şi o ambarcaţiune SMURD.


„La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregului complex turistic cu flacără şi degajare de fum, iar în spaţiile de cazare nu se aflau turişti. (...) Incendiul a pornit de la o anexă şi s-a propagat la toate celelalte construcţii, fiind poziţionate tip vagon (în linie). Ultimele focare au fost lichidate în jurul orei 18.55”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Nicolae Botezatu.


Pe parcursul intervenţiei, forţele ISU Delta au fost suplimentate, iar în sprijinul pompierilor militari au acţionat membri ai Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Crişan şi localnici cu motopompe.


Sursa citată a menţionat că în urma incendiului au ars o construcţie din lemn de aproximativ 200 de metri pătraţi, o construcţie din lemn de aproximativ 60 de metri pătraţi, sală de mese de 80 de metri pătraţi, bucătărie cu anexe aproximativ 200 de metri pătraţi şi construcţie din cărămidă şi lemn aproximativ 300 de metri pătraţi.


De asemenea, au fost distruse sume de bani în valută şi lei, aflate într-o cutie de valori, fiind vorba de aproximativ 35.000 de lei şi 10.000 de euro.


Foto: TLNews


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo