Slider

Personalul sanitar, obligat să se vaccineze și în Franța. Ce măsuri anti-COVID a mai anunțat Macron

0

Într-un discurs televizat, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a transmis că vaccinul anti-COVID va fi obligatoriu pentru angajaţii care intră în contact cu persoanele vulnerabile, informează Mediafax.


Înainte de a anunța noi restricții, preşedintele Franţei a pledat pentru continuarea campaniei de vaccinare.


„Ţara noastră se confruntă cu o revenire puternică a epidemiei. Apariţia variantei Delta se traduce prin creşterea cazurilor în întreaga lume. Avem un atu principal: vaccinul. Ne protejează de varianta Delta şi evită în proporţie de 95% formele grave de îmbolnăvire. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât lăsăm mai puţin spaţiu răspândirii virusului. Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care intră în contact cu persoane vulnerabile”, a declarat Emmanuel Macron.


Potrivit preşedintelui francez, cei vizaţi au termen să se imunizeze împotriva COVID până pe 15 septembrie. După această dată, vor fi efectuate controale şi vor fi aplicate sancţiuni.


„În ultimele două săptămâni, am reuşit să ajungem la sub 2.000 de cazuri pe zi. Spitalizările şi decesele sunt la cele mai mici niveluri. Spunând aceste lucruri, gândurile mele sunt, în mod evident, la victime şi la apropiaţii acestora. Viaţa a putut continua doar pentru că suntem organizaţi", a afirmat Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Figaro.


Ce restricții intră în vigoare


Emmanuel Macron a anunţat că, începând din 21 iulie, prezentarea certificatului sanitar care să ateste vaccinarea sau un test negativ va fi obligatorie pentru cei de peste 12 ani în spațiile culturale şi de divertisment în care sunt prezente peste 50 de persoane.


De la începutul lunii august acesta va fi obligatoriu și în cazul călătoriilor cu trenul, avion, precum şi la accesul în baruri, restaurante, cafenele, spitale, case de bătrâni și unități medico-sociale.


Iar această listă s-ar putea mări ulterior, a precizat Emmanuel Macron.


Persoanele din țările „expuse riscului” vor fi supuse unor controale, iar carantina va fi impusă tuturor călătorilor nevaccinaţi începând cu 21 iulie, a precizat Macron.


Macron a mai anunţat şi declararea stării de urgenţă sanitară pentru regiunile Martinica şi Reunion, unde vor fi instituite mai multe restricţii anti-COVID.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo