Slider

Peste 100.000 de turiști, așteptați în acest weekend pe litoralul românesc

0

Peste 100.000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoralul românesc, unde gradul mediu de ocupare în structuri clasificate este estimat să ajungă la circa 75%, potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de Agerpres.


„Chiar dacă ploile din luna iunie au îndepărtat turiștii de litoralul românesc, programul «Litoralul pentru toți» a avut un succes deosebit şi a reprezentat un test pentru operatorii de pe litoral, greu încercaţi de restricţiile impuse în anul 2020 în contextul apariţiei virusului Sars-Cov-2”, se arată în comunicat.


Cum variază tarifele de cazare


Stațiunea Mamaia se menține în continuare în topul tarifelor de pe litoral, potrivit FPTR. Prețurile variază în funcție de categoria de confort, începând de la 220 de lei/noapte o cameră la un hotel de două stele și ajungând şi la 2.000 de lei/noapte un apartament privat cu trei camere.


Stațiunile din sudul litoralului se află la polul opus. Aici, tarifele încep de la 200 de lei/noapte la un hotel de două stele și ajung până la 1.800 de lei/noapte un apartament la un hotel de 5 stele. Cel mai probabil, staţiunile Costineşti şi Vama Veche, recunoscute ca și centre ale distracţiei pe litoral, vor fi asaltate şi în acest weekend de tineri vizitatori şi localnici, care vor opta pentru aceste destinaţii datorită în principal preţurilor mai mici la mâncare şi băutură.


Potrivit estimărilor patronatelor, gradul mediu de ocupare pe litoral în acest weekend în structuri clasificate va fi de aproximativ 75%, mai mare în staţiunile Mamaia şi Eforie Nord (80%) şi mai mic în sudul litoralului (70%).


În perioada următoare, tarifele de cazare vor mai crește din cauză că se apropie vârful de sezon. Totuși, FPTR se așteaptă ca gradul de ocupare să crească, pentru că „românii vor dori să îşi petreacă concediul în condiţii de siguranţă în ţara lor”.


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo