Slider

Proteste în Los Angeles, după ce un transsexual s-a dezbrăcat alături de femei într-un spa. O persoană a fost rănită

0

Sute de californieni s-au confruntat violent sâmbătă în Los Angeles, SUA, după ce pe rețelele de socializare a devenit viral o înregistrare în care o femeie le reproșează angajaților unui spa că au permis unui transsexual să se dezbrace alături de femeie și fete minore, transmite NBC Los Angeles.


În clip apare o femeie revoltată care le spune angajaților unui spa de lux din „Korea Town” că persoana transsexuală și-a expus organul genital la spa, dar angajații îi transmit că legea le interzice să discrimineze persoanele transgender.


„Deci, este în regulă ca un bărbat să intre în sectorul pentru femei, să-și arate organul genital în fața inclusiv a unor minore în spa-ul vostru? Se acceptă acest lucru, asta spui?”, întreabă femeia. Un alt client îi spune să meargă în altă parte dacă se consideră lezată.


Un alt client bărbat încearcă să apere persoana trans, dar femeia nu se lasă. „Este un bărbat, nu este o femeie”, spune ea.



După ce clipul s-a viralizat, sute de persoane s-au strâns în fața spa-ului și au cerut stoparea practicii.


Imediat, susținători ai drepturilor persoanelor transgender au organizat o contrademonstrație, iar lucrurile au degenerat.


Un bărbat care poartă o cămașă „Obey Jesus” este stropit cu vopsea și împins, apoi atacă o femeie cu un lanț. Un skateboarder este lovit în cap. Un tomberon este în flăcări. Iar un elicopter de poliție survolează scena de luptă.



Poliția din Los Angeles apare în echipamentele antirevoltă și reușește cu dificultate să separe grupurile furioase.


Potrivit NBC, cel puțin o persoană a fost rănită. Nu a fost comunicat dacă s-au operat arestări.


Foto: captură NBC


Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo