Impactul pandemiei asupra turismului va fi chiar mai devastator decât cele mai sumbre predicții lansate în urmă cu un an, este concluzia unui raport citat de CNN, care avansează cifre uriașe ale pierderilor estimate atât pentru economia globală, cât mai ales pentru cea a statelor în curs de dezvoltare, care depind de industria turistică, dar la care au ajuns cantități infime de vaccin anti-COVID.
Faptul că statele în curs de dezvoltare nu au beneficiat până acum de suficiente doze de vaccin pentru imunizarea populației va costa economia globală între 1,7 și 2,4 trilioane de dolari în 2021, pierderi estimate doar pentru sectorul turistic.
Aproape 60% din aceste pierderi, adică circa 1,4 trilioane de dolari, ar putea fi înregistrate în țările cu economii în curs de dezvoltare, conform raportului publicat la finalul lunii iunie în cadrul Conferinței Organizației Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), care a fost elaborat împreună cu Organizația Mondială a Turismului, agenție a ONU (OMT).
În cadrul studiului au fost luate în calcul pierderile din industriile care lucrează împreună cu sectorul turistic, adică acelea care furnizează alimente, băuturi, cazare și transport, dar nu sunt reflectate stimulentele economice care ar putea atenua impactul pandemiei.
„Țările în curs de dezvoltare au avut cel mai mult de suferit de pe urma impactului pe care pandemia l-a avut asupra turismului. Au înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului de turiști pe parcursul anului 2020, între 60% și 80%”, se menționează într-un comunicat al UNCTAD.
Peste 25% din populația globală a primit până acum cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19 și doar 1% dintre locuitorii țărilor cu venituri mici au fost imunizați cu minimum o doză de ser, potrivit Our World in Data.
Astfel, UNCTAD estimează o scădere cu 75% a sosirilor de turiști în țările cu rate scăzute de vaccinare în acest an, comparativ cu o reducere de 37% din țările în care peste jumătate din populație a fost imunizată.
În plus, și în țările cu o rată de acoperire vaccinală mare, există în continuare restricții sau apare perspectiva revenirii la astfel de măsuri, în contextul răspândirii variantei Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă decât tulpina inițială.
State precum Turcia, Ecuador, Africa de Sud, insule ca Maldive sau Sfânta Lucia, precum și zone din Asia și Oceania, unele dintre ele fiind și destinații preferate de români, sunt cele despre care experții spun că vor suporta din plin impactul crizei. Pe de altă parte, statele din America de Nord, vestul Europei sau Caraibe vor fi mai puțin afectate, mai arată studiul citat.
Totodată, colapsul din sectorul turistic va determina o creștere a șomajului cu 5,5% în medie în rândul muncitorilor necalificați. Potrivit estimărilor OMT, este vorba despre până la 120 de milioane de locuri de muncă afectate.
Turismul este o salvare pentru milioane de oameni, iar avansul vaccinării pentru a proteja comunitățile și a sprijini relansarea sigură a turismului este esențial pentru recuperarea locurilor de muncă și generarea resurselor necesare, în special în țările în curs de dezvoltare.
Secretarul general al OMT, Zurab Pololikashvili:Principalul obstacol în calea revenirii acestui sector este, așadar, disponibilitatea inegală a vaccinurilor și numărul scăzut de persoane vaccinate în multe țări, se mai menționează în raport, la care contribuie și factori precum restricțiile de călătorie sau lipsa de încredere a turiștilor în deplasările în anumite zone.
Deși există unele semnale pozitive cu privire la ridicarea restricțiilor și reluarea călătoriilor în anumite zone, totuși, criza din turism e departe de final, spun specialiștii.
Jumătate dintre experții intervievați de reprezentanții OMT sunt de părere că turismul internațional va reveni la nivelul din 2019 abia în anul 2024 sau chiar și mai târziu.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.