Unul dintre răniții din incendiul de la Petromidia din Năvodari, județul Constanța, a reacționat în urma comunicatului oficial oferit de compania Rompetrol, proprietarul rafinăriei, în legătură cu starea lui de sănătate. Potrivit portalului Replica, bărbatul de 27 de ani spune că „abia pot să merg la toaletă. O fractură de os nu se repară în patru zile. Să vă fie rușine!”.
„Colegul de 27 de ani internat în Constanța a început să meargă și se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanța estimează că în perioada următoare acesta va fi externat”, a transmis duminică, 4 iulie, compania Rompetrol, într-o actualizare a situației medicale a răniților de la Petromidia.
„Oferă informații de parcă mai am puțin și joc fotbal”
Conform Replica, bărbatul, încadrat pe postul de operator, a transmis un mesaj prin care neagă informarea oficială.
„Nu știu cine oferă aceste informații, dar sunt total eronate. Eu abia mă pot ridica din pat (cu sacrificii foarte mari și ajutor din partea asistentelor) să merg până la toaletă și ei deja oferă informații că îmi revin foarte repede și mai am puțin și joc și fotbal. O fractură de os nu se repară în 4 zile. Să vă fie rușine! Semnat tânărul de 27 de ani”, a afirmat angajatul Petromidia.
Un muncitor a murit în urma incendiului de la Petromidia.
Foto: Facebook Lucian Bode
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.