Deputatul PSD Alexandru Rafila spune că social – democrații sunt pregătiți să formeze un guvern, în cazul în care o eventuală moțiune de cenzură ar trece în Parlament.
Marcel Ciolacu a declarat că o moțiune de cenzură va fi depusă la începutul sesiunii parlamentare, precizând că nu și-ar dori ca moțiunea să se suprapună luptei politice din interiorul PNL. Totuși liderul PSD a anunșat că parlamentarii social – democrați vor depune moțiunea de cenzură, cel mai probabil, după congresul PNL.
În acest context, deputatul Alexandru Rafila a fost întrebat, la Dosar de politician, dacă PSD este pregătit să formeze un guvern, în ipoteza în care moțiunea depusă ar trece.
„Orice parti poditic și mai ales PSD, care este cel mai mare partid politic din România are această datorie și nu cred că se pune problema asumării.
Partidul Social Democrat întodeauna a fost capabil și pregătit să guverneze. Sigur că este vorba despre o eventualitate, cu privire la retragerea USR-PLUS de la guvernare, iar dacă se ajunge într-o astfel de situație cred că în momentul de față, așa cum spunea și domnul președinte, opinia publică are atât de multe opțiuni (…) Cred că o moțiune de cenzură poate să deschidă calea, deși în România nu a fost posibilă această măsură”, a declarat Alexandru Rafila, pe B1 TV.
Întrebat concret dacă PSD dorește să intre la guvernare în cazul în care dau jos Guvernul Cîțu, Rafila a precizat:
„Da, dar nu cu partidele din actuala coaliție de guvernare. (…) Alegerile parlamentare anticipate sunt o soluție”, a mai precizat deputatul PSD.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.