Guvernatorul New York, Andrew Cuomo, a demisionat după ce o anchetă a descoperit că acesta a hărţuit sexual mai multe femei.
Andrew Cuomo a demisionat
Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a demisionat după ce a fost acuzat că a hărțuit sexual mai multe femei, supunându-le unor atingeri şi săruturi nedorite, conform unei anchete independente.
"Cel mai bun mod în care pot să ajut acum este să mă dau la o parte şi să la guvernul să guverneze", a declarat democratul în vârstă de 63 de ani. "Sunt un luptător şi instinctul meu este să mă lupt cu această controversă, pentru că o consider cu adevărat motivată politic. Cred că este nedreaptă şi neadevărată".
Demisia lui Andrew Cuomo va intra în vigoare după 14 zile. Atribuţiile sale vor fi preluate de guvernatorul adjunct Kathy Hochul.
Ce acuzaţii i s-au adus lui Andrew Cuomo
Ancheta a fost începută anul trecut, după ce mai multe femei au prezentat acuzații de conduită sexuală nepotrivită împotriva guvernatorului. Anchetatorii au stat timp de cinci luni de vorbă cu aproape 200 de persoane, inclusiv cu membri ai personalului. Zeci de mii de documente, texte și imagini au fost revizuite ca parte a anchetei.
"Ancheta independentă a concluzionat că guvernatorul Andrew Cuomo a hărțuit sexual mai multe femei și, prin acest lucru, a încălcat legea federală și cea de stat", a spus doamna James. Acesta, a spus ea, a iniţiat ''atingeri nedorite și non-consensuale și a făcut numeroase comentarii jignitoare''.
Pe lângă acuzațiile de hărțuire, guvernatorul este acuzat că a creat un ''mediu de lucru ostil și toxic''. Joon Kim, care a făcut parte din conducerea anchetei, a spus: ''Era o cultură în care nu puteai spune nu guvernatorului, și dacă îl supărai pe el sau pe personalul lui aflat în poziţii superioare, ai fi fost dat deoparte sau mai rău''.
Andrew Cuomo a negat toate acuzaţiile
În declarația sa iniţială, Cuomo a afirmat: ''Vreau să ştiţi direct de la mine că nu am atins pe nimeni în mod necorespunzător și nu am făcut avansuri sexuale inadecvate. Am 63 de ani. Mi-am trăit întreaga viață de adult în vizorul publicului."
Senatorii din New York, democrații Chuck Schumer și Kirsten Gillibrand, s-au folosit de rezultatele anchetei pentru a-i cere din nou demisia. ''Raportul de astăzi al procurorului general al statului New York a confirmat și coroborat acuzațiile femeilor curajoase care s-au prezentat pentru a-și împărtăși poveștile - și le recomandăm tuturor femeilor să facă acest lucru'', au spus ei.
Inclusiv preşedintele Joe Biden i-a solicitat public guvernatorului statului New York demisia. "Cred că ar trebui să demisioneze. Înţeleg că procurorul are suficiente dovezi să-l acuze", a declarat Biden.
După ce în timpul campaniei electorale Cuomo a fost un aliat strategic important pentru Biden, preşedintele american a ales să se distanţeze de acţiunile acestuia. Ancheta procurorului general din New York a relevat faptul că hărţuirea continua şi după terminarea programului. Chiar şi foştii angajaţi s-au plâns că au devenit ţinta lui Cuomo după ce au părăsit postul instituţiei conduse de acesta. Deşi comportamentul guvernatorului a creat un mediu de lucru ostil pentru femei, acesta neagă acuzaţiile.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.