Slider

Călătorie de coşmar pentru românii care s-au întors din Grecia. Unii turişti au fost blocaţi 24 de ore în vama Kulata: "Cervicala e distrusă că am dormit pe ciment"

0

Video

După o vacanţă relaxantă a urmat o călătorie de coşmar înapoi spre casă! În loc de 15 ore pe drum, un grup de turişti a făcut 24. Ba chiar oamenii s-au văzut nevoiţi să doarmă sub cerul liber, în vama Kulata. Întârzierea ar fi putut însemna carantină, dacă nu ar fi fost vaccinaţi, căci de azi Grecia a intrat pe lista roşie.

Vezi și

"Am în spate mesele acelea unde sunt aproximativ 25 de oameni, cei mai mulţi dintre ei bătrâni, inclusiv copii sub 5 ani, unde stăm şi dormim pe mese şi pe scaune metalice, ciment pentru că aşteptăm alt autocar să ne ducă de aici în România", a declarat un turist. Mai bine de 24 de ore de chin. Aşa s-a încheiat vacanţa pentru câţiva români. "Cervicala e distrusă că am dormit pe ciment că n-aveam unde să dorm", a spus un altul.

Sâmbătă, ora 15.30, portul Limenas. 30 de turişti aşteaptă să se urce în autocar că plece cu feribotul de la ora 16.00. Doar că, surpriză! Află că autobuzul s-a defectat. Mama unei pasagere a povestit pentru Observator prin ce a trecut fiica ei: "Am luat legătura cu agenţia, care ne a pus în contact cu o altă agenţie şi înţelegem că de vină nu sunt nici prima, nici a doua, ci o a treia agenţie". Abia după patru ore se urcă în ultimul feribot. Autocarul de pe malul celălalt trebuia să-i ducă până în Sofia, de unde urmau să fie preluaţi de un altul. Doar că... "Autocarul grecesc i-a lăsat în Kulata, în vama grecească între Grecia şi Bulgaria".

Asta se întâmpla la miezul nopţii. Dimineaţă, când în sfârşit a sosit autocarul, oamenii au trecut vama pe jos. Erau deja pe drum de 16 ore. A mai durat încă 7 ore până au ajuns în Vama din Giurgiu. Firma de transport care i-a adus pe oameni în ţară spune că a fost la rândul ei subcontractată. Erau toţi vaccinaţi. Altfel, întârzierea ar fi însemnat carantină. De azi, Grecia este în zona roşie, iar în vamă s-au format cozi kilometrice. Însă toată verificarea e un joc fragil de cărţi, căci turiştii pot spune că au venit din Bulgaria în loc de Grecia şi scapă de carantină.

În schimb, nu pot minţi în aeroport. De azi, turiştii nevaccinaţi care vin din Grecia sunt obligaţi la sosirea în ţară să stea două săptămâni în carantină.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo