Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anuntat cine sunt romanii ale caror facturi la electricitate vor fi compensate. Astfel, potrivit oficialului, de la 1 noiembrie, romanii cu venituri medii sau consum mediu vor avea facturi la curent compensate de stat.Potrivit acestuia, 4,5 milioane de gospodării, peste 10 milioane de români, consumă până în 1.000 de kWh pe an, informează Agerpres.
„Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumul mediu ÅŸi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie ÅŸi se termină la 31 martie”, a precizat Virgil Popescu, după întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria între premierul Florin Cîţu ÅŸi reprezentanÅ£ii ANRE, ai Consiliului ConcurenÅ£ei, aiTranselectrica ÅŸi ai bursei de energie OPCOM, pe tema preÅ£urilor la energie electrică ÅŸi gaze naturale.
„Acum calculăm impactul bugetar, dar sursa de finanÅ£are este clar impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea preÅ£ului gazelor, iar din estimările noastre sumele sunt de două ori mai mari decât anul trecut, întrucât ÅŸi preÅ£ul este mai mare, impozitul pe dividende al companiilor unde statul este acÅ£ionar ÅŸi nu uitaÅ£i că de la Hidroelectrica statul are acel dividend suplimentar de 800 de milioane de lei încă nevirat ÅŸi care este Å£inut ca sursă de finanÅ£are pentru compensarea la electricitate”, a spus Virgil Popescu.
„Dacă vorbim de compensare la nivelul venitului mediu vorbim de un procent pentru toÅ£i cei care au un venit mediu în România, iar dacă vorbim de compensare în funcÅ£ie de consumul mediu, vorbim de un număr de kWh din factură. LăsaÅ£i-ne să finalizăm toate datele”.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.