Slider

Decizie-șoc în SUA: Scandalul vaccinului anti-COVID duce la demisia a doi dintre cei mai importanți cercetători ai FDA

0
fda vaccin

Doi dintre cei mai importanți oficiali de rang înalt din cadrul FDA (The Food and Drug Administration, o agenție a SUA) au demisionat, ridicând noi semne de întrebare cu privire la modul în care administrația Biden trage pe linie moartă FDA.

Marion Gruber, director al Oficiului de Cercetare și Revizuire a Vaccinurilor (OVRR) al FDA și veteran al agenției de 32 de ani, va pleca la sfârșitul lunii octombrie, iar directorul adjunct al OVRR, Phil Krause, care activa în cadrul FDA de mai bine de unn deceniu, va pleca în oiembrie. Cele două plecări reprezintă o lovitură puternică pentru încrederea în capacitatea agenției de a reglementa vaccinurile.

Anunțul vine într-un moment deosebit de important, deoarece autoritățile de reglementare analizează necesitatea administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID și oportunitatea vaccinării copiilor. Plecările vin, de asemenea, întrucât administrația Biden a sărit recent peste evaluările FDA privind a treia doză de vaccin, anunțând că aceasta ar putea fi disponibilă până cel târziu pe 20 septembrie.

Un fost oficial FDA a declarat pentru Endpoints că Gruber și Krause pleacă deoarece ar fi nemulțumiți de faptul că CDC este implicat în decizii care, în opinia lor, ar trebui să aparțină FDA. Fostul oficial a mai dezvăluit că mai există informații că foștii săi colegi au fost deranjați de faptul că directorul CBER, Peter Marks, nu a insistat ca aceste decizii să fie păstrate în cadrul FDA. Picătura care a umplit paharul ar fi fost decizia Casei Albe de a trece la administrarea celei de-a treia doze de vaccin fără să mai aștepte analiza FDA.

Fostul cercetător șef al FDA, Luciana Borio, a adăugat pe Twitter: „FDA pierde doi giganți care ne-au ajutat să avem multe vaccinuri sigure și eficiente de-a lungul deceniilor lor de serviciu public.”


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo