Slider

După caniculă, furtuni violente şi vijelii. Vântul ar putea sufla şi cu 100 de kilometri pe oră

0

Furtuni violente ameninţă ţara. Vântul ar putea sufla şi cu 100 de kilometri pe oră. Zonele în care a fost cel mai cald peste zi ar putea fi şi cel mai lovite. Pentru prima dată, două parcuri din sectorul patru şi toate parcurile din sectorul 5 au fost evacuate preventiv din cauza vremii. În Oradea, vijelia a lovit deja. Două tinere au fost la un pas de moarte după ce s-au trezit cu un copac pe maşină.

O furtună de 10 minute a răvăşit oraşul Oradea. Localnicii au primit mesaje Ro-Alert să stea la adăpost. Vântul a suflat cu peste 70 km/h şi a smuls copacii din rădăcini. Două tinere au scăpat ca prin minune după ce un pom s-a prăbuşit peste maşina lor aflată în trafic.

Alexandra, şoferiţă: "Efectiv, când vezi că vine spre tine copacul închizi ochii şi speri să fie răul cât mai mic".

Tinerele povestesc că atunci când s-au dat jos au fost în pericol să se electrocuteze. Un fir de curent rupt căzuse pe şoseaua udă.Andra, pasageră: "Maşina este avariată, nu am fost rănită pentru că am avut noroc şi a căzut cu un metru mai în faţă. Dacă mergeam un pic mai repede, era mai distractiv".

Şi un bărbat de 44 de ani din judeţul Iaşi a fost la un pas de moarte în timpul furtunii. Omul a fost lovit de fulger pe câmp, dar medicii au reuşit să-l resusciteze.

Grindina a făcut prăpăd

Au curs râuri de apă pe străzile din oraşul Iaşi. Doi tineri: - Ce-ai pierdut? -Numărul. Mai rău e de ăla care şi-a pierdut maşina.

La Brăila, oamenii şi-au pus pături în parbrize ca să le protejeze de grindină. În Galaţi, un acoperiş de bloc a fost smuls şi aruncat peste mai multe maşini parcate. În Târgu Bujor un râu s a umflat şi s-a revărsat pe câmpuri şi chiar în casele oamenilor

Aproape toată ţara, mai puţin Dobrogea, se află sub cod portocaliu de furtuni violente până mâine dimineaţă. Pe lângă ploi torenţiale, sunt aşteptate vijelii puternice şi grindină. Vântul ar putea să bată şi cu 100 de km/h. Pentru a evita orice incident, s-au luat măsuri în premieră. În sectorul 4 autorităţile au decis să închidă până dimineaţă parcurile Lumea Copiilor și Orășelul Copiilor. După o noapte furtunoasă, weekendul se anunţă însă liniştit.

Dacă surprindeţi imagini în timpul furtunilor, vă invităm să ni le trimiteţi folosind formularul de pe site-ul observatornews.ro, în secţiunea Fii Observator, sau pe whatsapp la numărul 0722.699.800.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo