Slider

ISTERIE în Israel: copiii cu vârstă mai mare de TREI ANI vor fi obligați să aibă certificat de sănătate

0
certificat digital covid verde

Confruntat cu o creştere a numărului de infecţii cu noul coronavirus, Israelul a intensificat restricţiile şi a extins utilizarea aşa-numitului ''green pass'' (certificat verde) pentru cea mai mare parte a vieţii publice pentru toate persoanele de peste 3 ani, informează DPA.

Toţi adulţii trebuie să prezinte un certificat care să ateste că au fost vaccinaţi, s-au vindecat sau au fost testaţi negativ, a decis miercuri seara grupul guvernamental însărcinat cu gestionarea epidemiei. În locurile în care este necesar certificatul verde, copiii cu vârsta de 3 ani şi peste trebuie să prezinte un test negativ pentru coronavirus.

Noile reguli se vor aplica începând de miercurea viitoare.

Este vizat, printre altele, accesul la evenimente sportive şi culturale, în centre de fitness, restaurante şi săli de conferinţă. La evenimentele din săli închise fără locuri pe scaune vor putea participa doar până la 1.000 de persoane, iar la cele în aer liber până la 5.000 de persoane. Evenimentele private sunt limitate la 50 de persoane în interior şi 100 în exterior.

În magazinele cu o suprafaţă de vânzare mai mare de 100 de metri pătraţi, începând de luni este permis doar un client la 7 metri pătraţi.

Certificatul verde, care a adus o relaxare pentru cei vaccinaţi şi vindecaţi, a fost introdus în Israel în februarie.

Peste 58% din populaţia israeliană, de aproximativ 9,4 milioane de persoane, este complet vaccinată.

Israelul a fost prima ţară din lume care a început să administreze al treilea vaccin persoanelor cu vârsta de 60 de ani şi peste. Până în prezent, peste 600.000 de persoane au fost vaccinate a treia oară, conform guvernului.

Infecţiile cu coronavirus au crescut semnificativ de la începutul lunii iunie. Miercuri, Ministerul Sănătăţii a raportat 5.755 de noi infecţii pentru ziua precedentă.

În acelaşi timp, potrivit ministerului, numărul pacienţilor grav bolnavi de COVID-19 a crescut la 400, pentru prima dată de la sfârşitul lunii martie.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo