„Afganistan nu va mai fi niciodată un fief al teroriștilor, nu vrem să mai avem inamici”. Este mesajul transmis de talibani în prima conferință de presa organizată la Kabul.
Reprezentanții militanților au mai spus că vor respecta femeile și că presa independentă va rămâne liberă. Între timp, de la Kabul zeci de avioane militare continuă să evacueze cetățenii străini. Cu ei pleacă și unii civili afgani care au colaborat cu misiunile diplomatice. Rămân însă foarte mulți care vor să fugă de talibani, iar cancelariile europene vorbesc deja de o nouă criză a migranților. Președintele Biden, în prima sa reacție după haosul ultimelor zile își apără decizia retragerii din Afganistan și a anunțat un ajutor financiar de 500 de milioane de dolari pentru refugiații afgani.
Talibanii s-au instalat în capitala Kabul unde spun că au intrat pentru că fosta conducere nu putea garanta securitatea. În prima conferință de presă au dat asigurări că regimul lor este pașnic și că Afganistanul nu va mai fi niciodată un fief al teroriștilor.
Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor: “Vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu mai este un câmp de luptă. I-am iertat pe toţi cei care au luptat împotriva noastră. Animozităţile au încetat. Nu vrem să avem inamici interni sau externi”.
Liderii talibanilor le-au ordonat militanților să nu intre în casele oamenilor și au dat asigurări că femeile vor avea acces la educație și dreptul să muncească. Anterior, purtătorul de cuvânt chiar a fost intervievat la un post de televiziune de o jurnalistă.
De la Kabul zeci de avioane continuă evacuarea cetățenilor străini și a diplomaților din Kabul. Asta după ce soldații americani și cei NATO au eliberat pistele care ieri au fost luate cu asalt de afganii care voiau să fugă de talibani și au provocat scenele unui exod care a șocat o lume întreagă. Câteva sute au umplut până la refuz o aeronavă americană care i-a dus în Qatar.
Haosul s-a declanșat după ce talibanii au ocupat capitala Kabul pe fondul retragerii trupelor SUA, decizie pe care președintele Biden o consideră corectă.
Șeful NATO care s-a declarat întristat de scenele de la Kabul și îi consideră vinovați pe liderii afgani care au abandonat țara. Jens Stoltenberg a precizat că misiunea Alianței este acum evacuarea străinilor și a transmis un apel talibanilor.
Liderii europeni deja vorbesc de un nou posibil val de refugiați și cer măsuri concertate la nivelul Națiunilor Unite.
Grecii, aflați în prima linie a exodului de migranți din Orientul Mijlociu, sunt fermi că este necesară o inițiativă comună la nivelul Uniunii Europene.
Și autoritățile turce au demarat de urgență lucrări pentru întărirea unui gard de protecție pe o lungime de 300 de km la granița cu Iranul pentru a opri un potențial val de refugiați afgani.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.