Miniştrii de externe din statele G7 afirmă, într-o declaraţie comună, că Iranul ameninţă pacea şi securitatea internaţională şi că toate dovezile disponibile arată că Republica Islamică a fost în spatele atacului asupra petrolierului Mercer Street de săptămâna trecută, relatează vineri Reuters şi dpa.
"Noi, miniştrii G7 din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA şi Înaltul reprezentant al Uniunii Europene suntem uniţi în angajamentul nostru faţă de securitatea maritimă şi protecţia navigaţiei comerciale", se menţionează în declaraţie.
"Condamnăm atacul ilegal comis asupra unei nave comerciale în largul coastei Oman pe 29 iulie, în care au murit un cetăţean britanic şi unul român. Acesta a fost un atac deliberat şi ţintit, precum şi o încălcare clară a legii internaţionale", adaugă textul citat.
"Toate dovezile disponibile arată în mod clar spre Iran. Nu există justificare pentru acest atac", se mai menţionează în declaraţia dată publicităţii de preşedintele actual al G7, Regatul Unit, potrivit Agerpres.ro.
Vasul sub pavilion liberian era un petrolier aflat în proprietatea unei companii japoneze dar operat de societatea Zodiac Maritime, deţinută de un cetăţean israelian.
Teheranul a negat orice implicare în atacul cu dronă în care doi membri ai echipajului - un român şi un britanic - şi-au pierdut viaţa.
Cu toate acestea, Regatul Unit, SUA şi alţii au criticat Iranul pentru atac.
"Comportamentul Iranului, alături de sprijinul său pentru forţe intermediare şi actori armaţi nestatali, ameninţă pacea şi securitatea internaţională", se mai precizează în declaraţia comună.
"Facem apel la Iran să pună capăt tuturor activităţilor care nu sunt coerente cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU şi facem apel la toate părţile să joace un rol constructiv în promovarea păcii şi stabilităţii regionale", mai afirmă şefii diplomaţiilor din statele cel mai puternic industrializate.
Chestiunea a fost discutată în cadrul unei reuniuni cu uşile închise de vineri a Consiliului de Securitate al ONU, dar nu se aşteaptă ca organismul format din 15 membri să întreprindă vreo acţiune, notează Reuters.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.