Începute în 11 ianuarie 2021, lucrările la podul peste râul Crișul Repede din localitatea Bulz sunt aproape finalizate, în această lună urmând să fie deschis circulaţiei.
Consiliul Judeţean Bihor a precizat că deja a fost turnat asfaltul, urmând montarea balustradelor de protecție pentru pietoni și realizarea marcajelor rutiere. În cursul lunii august, după recepția lucrărilor, podul va fi deschis circulației.
„Mulțumesc constructorilor și echipei tehnice din Consiliul Județean pentru terminarea lucrărilor într-un timp scurt. Conform contractului, ele ar fi trebuit finalizate în primăvara anului viitor. Podul va lega comunele Bulz şi Bratca, pe drumul județean ce urmează cursul râului”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Podul are o lungime totală de 52,40 m, va asigura două benzi de circulație cu o lățime totală de 6,00 m și două trotuare de 1,25 m. Acesta este alcătuit din două deschideri de 24,00 m + 24,00 m. Culeile sunt fundate pe coloane forate, armate. S-a proiectat o singura pilă centrală (picior de pod) fundată pe coloane forate armate.
Firma care execută lucrările la noul pod este Dacia Faber, din Cluj-Napoca. Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 5.086.420,36 lei, cu TVA inclus.
Pe Drumul Județean 108I Bratca - Bulz, la intersecție cu DJ 108K Bulz - Remeți, circulația peste râul Crișul Repede se realiza pe un pod cu o lungime de 74 de metri, construit în anul 1996. Podul are o singură bandă de circulație, de 3,75 m lățime, fiind într-o stare avansată de degradare.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.