Poliţia din estul Germaniei a anunţat că toţi principalii suspecţi căutaţi în legătură cu spectaculosul furt de bijuterii de la ''Muzeul comorilor'' din Dresda, în 2019, au fost prinşi, potrivit DPA.
Forţele de ordine au arestat joi dimineaţă un bărbat de 23 de ani într-un apartament din Berlin, potrivit departamentului de poliţie şi procuraturii din Dresda. Acesta este acuzat de furt calificat în formă agravantă şi de incendiere şi va fi prezentat în faţa unui judecător de instrucţie din Dresda joi după-amiază, potrivit agerpres.ro.
Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar pentru minori pentru furtul unor monede din aur de la Bode Museum din Berlin, dar s-a aflat în libertate până când sentinţa a devenit definitivă.
Procurorul Juergen Schmidt a spus că din punctul de vedere al investigatorilor, toţi cei şase suspecţi direct implicaţi în jaful de la muzeul din Dresda au fost identificaţi şi arestaţi.
Ceilalţi cinci suspecţi au fost arestaţi în Berlin în noiembrie şi decembrie 2020, respectiv în mai 2021.
Doi bărbaţi au pătruns prin efracţie în muzeul Residenzschloss în noiembrie 2019, au spart o vitrină cu ajutorul unui topor, fugind câteva minute mai târziu cu diamante şi alte bijuterii datând din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Forţele de ordine nu au dat de urma bijuteriilor până în prezent.
Anchetatorii sunt convinşi că furtul a fost pus la cale de membri ai ''clanului Remmo'', implicat de asemenea şi în furtul uneia dintre cele 6 monede din aur de 100 de kilograme din seria "Big Maple Leaf" existente în lume. Aceasta a fost furată de la Muzeul Bode în 2017.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.