Anghel Iordănescu, tatăl lui Edi Iordănescu, noul antrenor al lui FCSB, a analizat primul meci al juniorului ca „principal” al roș-albaștrilor, 1-1 cu Sepsi.
- Pentru FCSB urmează derby-ul cu CFR Cluj, fosta echipă a lui Iordănescu. Meciul se va disputa duminică, de la 21:00, în Gruia.
Puiu Iordănescu a urmărit jocul din tribunele Arenei Naționale și susține - mai în glumă, mai în serios - că ar fi efecuat 5 schimbări la pauză, când covăsnenii conduceau cu 1-0.
Anghel Iordănescu: „Edi are o misiune dificilă la FCSB”
„La un moment dat îl criticați pe Gigi Becali că facea câte 3 schimbări la pauză. La ultimul meci, dacă aș fi fost antrenor, aș fi făcut 6 schimbări la pauză. Intram în istorie! N-aveam dreptul la 6, dar 5 tot băgam! Accept ca un jucător să greșească, să aibă un randament mai scăzut, dar mă interesează implicarea lor, atitudinea lor, unitatea echipei.
Jucătorii de la FCSB mi s-au părut blocați mental. Edi are o misiune dificilă, are nevoie de timp. Sunt jucători talentați, dar trebuie să muncești mult cu ei. Nu știu dacă se va respecta până la final contractul dintre Edi și Gigi Becali. Edi are nevoie în primul rând de susținerea totală a patronului”, a declarat Iordănescu senior în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.
FCSB are în sfârșit un „principal” care stă pe bancă. Edi Iordănescu a decis ca la pauza meciului cu Sepsi, când tabela arăta 0-1, să nu înlocuiască niciun titular. Premieră absolută în acest sezon la FCSB - detalii, AICI.
Au pierdut un jucător important, Moruțan, există și posibilitatea ca Tănase să plece. Tănase e cel mai bun jucător de la FCSB. Dacă și el pleacă, lucrurile se vor complicaAnghel Iordănescu
Mi-aș dori ca FCSB să joace în Ghencea. Dar eu nu am o influență în acest demers. Cred că se poate, este un stadion făcut din bani publiciAnghel Iordănescu
FCSB - Sepsi 1-1 » Debut fals pentru Edi Iordănescu
FCSB a dominat prima repriză. Radunovic le-a oferit în premieră emoții covăsnenilor. Din careu, muntenegreanul nu a prins cadrul porții (16).
Apoi, a fost rândul lui Florin Tănase să rateze. Servit de Cordea la 11 metri, „decarul” roș-albaștrilor a șutat fix în Niczuly (20). Nici Vinicius nu a fost mai inspirat, reluarea sa cu capul din corner fiind direcționată pe goalkeeperul oaspeților (21).
Ocaziile s-au răzbunat, iar Sepsi a dat lovitura până la pauză. Mai întâi, Golofca l-a ridiculizat pe Vinicius, însă a tras pe lângă. Sepsi a prins curaj și în minutul 37 avea să deschidă scorul. Din lovitură liberă, Aganovic a profitat de zidul așezat greșit de Vlad, a găsit o breșă între Ovidiu Popescu și Olaru și a înscris (37).
FCSB a replicat, însă tentativele lui Coman, Olaru sau Cordea n-au adus egalarea. 0-1 după 45 de minute.
Rolurile s-au inversat în partea a doua. Sepsi a ratat prima - Tamas (47), sut peste - iar FCSB a marcat. La un corner, Iulian Cristea a recentrat pentru Florin Tănase, plasat la colțul lung. Căpitanul roș-albaștrilor a marcat: „cap” sub transversală.
ANALIZĂ
Fanii s-au întors pe stadioanele Ligii 1, iar Rapid e deasupra tuturor! + Cum arată topul rușinii
Ovidiu Popescu a gafat nepermis în minutul 66, faultându-l pe Nicolae Păun în careu. Din fericire pentru FCSB și spre disperarea lui Leo Grozavu - suspendat pentru acest meci -, Vlad a apărat penalty-ul lui Mitrea.
Deși ritmul a fost electrizant până la final, cu multe faze la ambele porți, nu s-a mai înscris. Doar o remiză la debutul lui Edi Iordănescu, iar FCSB rămâne la 9 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Citește mai multe știri despre FCSB:
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.