Tatăl Arhimandritului Melchisedec Velnic a trecut la cele veșnice. În aceste clipe triste, părintele stareț l-a avut alături în rugăciune pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a oficiat o slujbă de pomenire.
Patriarhul a oficiat un trisaghion în paraclisul Mănăstirii Putna, unde a fost depus tatăl starețului. Au fost prezenți la slujbă Mitropolitul Teofan, Arhiepiscopii Calinic și Ioachim, Episcopul Ignatie și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul, relatează Arhiepiscopia Sucevei.
Patriarhul României și-a încheiat vizita la Putna prilejuită de „Serbarea de la Putna – 150”, potrivit Basilica.ro.
Preafericirea Sa i-a felicitat pe cei care s-au implicat în organizarea evenimentului, a binecuvântat obștea mănăstirii Putna și credincioșii prezenți, fiind condus apoi de ierarhi spre Aeroportul Internațional din Suceava.
Manifestările prilejuite de Serbarea de la Putna au continuat marți cu Simpozionul „Eminescu și Putna”. Miercuri, 18 august 2021, se va desfășura itinerariul „Pe urmele lui Eminescu”, realizat de studenți și de participanții la Simpozionul „Eminescu și Putna”, la Cernăuți sau la Stupca și Ipotești, în funcție de condițiile de trecere a frontierei.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.