Slider

Trucuri pentru un bronz perfect si uniform. Sfaturile specialistilor pentru o piele sanatoasa si frumoasa

0
image

Obținerea unui bronz frumos și de lungă durată este, clar, în topul obiectivelor de vacanță ale majorității turiștilor, mai ales de sex feminin, alături de relaxare și de vizitarea cât mai multor locuri noi. Uneori, crema de protecție solară este un instrument insuficient pentru obținerea unui bronz sănătos și estetic.

Trebuie să ne împăcăm cu ideea că bronzul este, din punct de vedere fiziologic, o agresiune asupra pielii: razele UVA și UVB o îmbătrânesc prematur și cresc riscul de cancer pe fondul stresului oxidativ la care sunt supuse celulele epidermei. „Am fost, într-adevăr, echipați de natură cu o barieră împotriva acestor procese – secreția de melanină – dar acest scut este proiectat pentru expunerea limitată la soare, de zi cu zi, nu pentru ore întregi petrecute pe plajă. Producția de melanină este setată să se oprească după un anumit interval de timp de expunere continuă la razele ultraviolete – 2-3 ore – în funcție de fototipul fiecărei persoane. După acest moment, pielea nu mai reușește să se apere și apar arsurile.” explică Ema Bucur, farmacist și specialist BioSunLine.

Însă, cu câteva bune practici de stil de viață putem prelungi expunerea la soare în siguranță și obține, totodată, acea nuanță aurie a pielii, suvenirul cel mai râvnit din concendiu:Alege produse de protecție solară... adevărate. Nu că ar exista din cele contrafăcute în magazine, dar un produs care te protejează cu adevărat, împotriva acțiunii UVB este un produs cu factor FPS peste 30, chiar FPS 50 pentru persoanele cu o nuanță a pielii foarte deschisă. Așa-numitul FPS 30 filtrează până la 97% din razele UVB, cele responsabile cu arsurile pielii, iar produsele cu FPS 50 – până la 98%.

„Din păcate, indicele de protecție înscris pe ambalajele produselor se referă de cele mai multe ori numai la acțiunea împotriva razelor ultraviolete de tip B; cele de tip A, responsabile pentru îmbătrânire, cu efecte puternice asupra colagenului din piele, sunt filtrate numai de produsele care menționează acest lucru pe etichetă în mod expres. Printre cele mai bune sunt produsele care conțin oxid de zinc și dioxid de titan deoarece sunt substanțe ecran care blochează absorbția UVA și UVB, dar sunt inestetice la aplicarea locală deoarece lasă o peliculă albă pe piele.” adaugă Ema Bucur, farmacist și specialist BioSunLine. Orice produs ai folosi, aplică-l pe piele cu cel puțin 15 minute înainte de expunerea la soare și repetă operațiunea mai ales în primele ore de expunere. Acesta este ritmul recomandat de specialiști pentru prevenirea arsurilor și limitarea efectelor nocive ale razelor UVA și UVB asupra pielii.

Specialiștii recomandă: Folosește timpul la plajă cu cap pentru un bronz frumos pe picioare! Asta se traduce în: expunere la soare dimineața, până în ora 10 și după-amiaza, după ora 16:00. Sesiuni de bronz de 20-30 de minute pe fiecare parte a corpului (dorsal, ventral și pe laterale), alternativ cu pauze la umbră.

Alimentația optimizează bronzul. Alimentele pot fi un aliat bun în demersul către un bronz frumos, cu grijă pentru sănătate, pentru că pot genera producția a două tipuri de substanțe protectoare: Un surplus de melanină, pentru a-ți crește rezistența la agresiunea razelor UVA și UVB. Pentru aceasta, consumă alimente ce conțin caroten (pro-vitamina A), ce dă un impuls producției de melanină: morcovi, cartofi dulci, ardei roșii, spanac, salată verde, varză kale, broccoli, pepene galben. Un surplus de licopen, un antioxidant care crește rezistența la stresul oxidativ produs de razele UVasupra pielii. Pentru asta, trebuie să te bazezi pe: roșii, grepfrut roz, pepene verde sau caise uscate. Mizează și pe polifenoli, o altă categorie de antioxidanți, pe care îi poți lua din ceaiul verde, ciocolata cu conținut ridicat de cacao, măsline, semințe de in, fructe de pădure.

Ajută-te de un supliment alimentar pentru bronzul rapid de vacanță. Caută în farmacii un produs pentru protecția suplimentară a pielii pentru perioadele cu o nevoie crescută, de expunere îndelungată la soare: vacanțe, plimbări sau drumeții în natură, sporturi în aer liber în zilele de vară. Un astfel de supliment alimentar, cu vitamine, acid hialuronic și extracte din plante dedicate protecției epidermei se recomandă a fi folosit în paralel cu aplicarea unei loțiuni de protecție solară cu factor de protecție mediu sau ridicat (SPF 30 sau SPF 50) pentru a bloca radicalii liberi generați de radiațiile ultraviolete și a menține sănătatea pielii în timpul expunerii la soare.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo