Atmosferă de turn Babel la Sibiu. Turişti din întreaga lumea au venit la Festivalul Internaţional de Teatru pentru a se delecta cu piese originale, dar şi cu spectacole stradale pline de culoare. În centrul oraşului, o construcţie realizată integral din cartoane care imită Biserica Evanghelică din Sibiu a stârnit admiraţia unui public cosmopolit.
Sibiul e ca o scenă a lumii. Ritmuri de fanfară, paşi de dans şi multă bucurie în a treia zi de festival. Turiştii, veniţi din toate colţurile lumii pentru spectacol, sunt şi actori şi spectatori al unui eveniment plin de culoare.
Atracţia principală este o copie în miniatură a Bisericii Evanghelice din Sibiu. Construcţia este făcută din cartoane şi are 20 de metri înălţime.
Construcţia a fost realizată de trei artişti, veniţi din ţara catedralelor. Francezii au muncit cot la cot cu voluntarii de la Festival.
Teodora, voluntar: Împreună cu cei peste 150 de voluntari, am participat 5 zile la ateliere de câte 7 ore zilnic, în care am construit cărămizi pentru această creaţie. Noi am folosit doar cuţite şi scoci.
Tim Burton, prezent la festivalul de teatru
La festivalul de teatru a fost prezent şi celebrul regizorul american Tim Burton, cunoscut pentru peliculele "Edward, Omul-Foarfece" sau "Charlie şi fabrica de ciocolată". Venit în România să filmeze pentru câteva luni, cineastul a fost invitat la spectacolul "Faust", în regia lui Silviu Purcărete.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din toată lumea.
Peste 2 mii de artişti din 28 de ţări vor fi prezenţi la ediţia de anul acesta, care se va încheia pe 29 august.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.