În momentul în care simți că sufletul tău arde, dragostea a reușit să preia controlul asupra întregii tale ființe. Ard Tot, prima piesă lansată de către Amedeo, împreună cu Oana Marinescu, surprinde momentul de renaștere – cel în care realitatea devine arsă în întregime, iar sufletul se purifică.
Amedeo este un artist care caută mereu acel loc special în care totul are un sens. Din momentul în care a găsit-o, muzica a fost locul său de joacă preferat, în care fiecare element a avut propriul său rol pozitiv. Iar dragostea, chiar și în perioada sa cea mai apăsătoare, reușește să își găsească părțile bune alături de Amedeo.
“Ard Tot a luat naștere într-o tabără de creație. A fost scrisă împreună cu Oana Marinescu și produsă de Lucian Nagy. Cu Oana m-am cunoscut chiar în timpul sesiunii. Este primul dance pe care l-am scris și totodată prima oară când am reușit să scriu împreună cu un alt artist
Ard Tot a început ca un dialog între cei doi îndrăgostiți, astfel că și părțile pe care le-am scris comunică una cu cealaltă. Ne-am gândit că această perspectivă valorifică și ideea că e nevoie de un nou început, pornind de la realitatea care trebuie arsă în întregime, purificată. Asta pentru ca cei doi să poată, eventual, renaște.
Cu ce sentimente? Aici Oana a ales să le transforme în timp, cântând despre cum se teme că l-a pierdut. Iar eu l-am descris în spațiu, aproape de corpul ei și departe de la revedere. Ard Tot – pentru că, în momentul în care un om nu mai are nimic, abia atunci începe să aibă.”, spune Amedeo.
Pasiunea pentru domeniul artistic s-a împărțit, pentru Oana Marinescu, între muzică și teatru. Inspirația ei vine din viață, din oamenii pe care îi întâlnește. Consideră că din ambele pasiuni s-a format o îmbrățișare caldă, prin care își poate exprima bătăile inimii așa cum își dorește. Arta ei inspiră și creează, la rândul său, libertate.
“La ce m-am gândit când am scris Ard Tot? La noi, la voi, la sensibil și puternic – exact cum poate fi descris focul, dar și ființa umană.
A arde pentru un artist este, din punctul meu de vedere, dăruirea lui pe scenă către public. Descătușarea prin diferite forme de exprimare. În acest caz, noi prin Ard Tot dorim să îi invităm pe cei care ne ascultă să se lase purtați de vraja focului nostru. Astfel, se va putea trezi și focul lor interior pe care îl poartă, adică iubirea. Ard Tot!”, adaugă Oana Marinescu.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.