Cinci angajați din două birouri de la Primăria Deva s-au infectat cu coronavirus și au intrat în izolare, astfel că la instituție a fost declarat un focar de COVID-19, însă chiar și așa activitatea sa nu este perturbată, transmite Agerpres.
Focar de COVID-19 la Primăria Deva
„Au fost luate măsuri de dezinfecţie, iar persoanele bolnave au intrat în izolare. S-au făcut anchetele epidemiologice, s-au stabilit contacţii. Lucrurile sunt gestionate, oamenii trebuie să aibă grijă şi să respecte măsurile sanitare de prevenţie. Nu se discută de o suspendare a activităţii”, a declarat Sebastian Mezei, director executiv al DSP Hunedoara, pentru Agerpres.
Traian Berbeceanu, administratorul public al municipiului Deva, i-a informat joi pe consilierii locali despre focar și a precizat la ședința Consiliului Local că, începând de vineri, aceștia vor primi documentele pe care le solicită în format electronic, în conformitate cu regulamentul adoptat în iulie.
„Ştiţi foarte bine că am avut deschidere, împreună cu primarul, cu conducerea Primăriei, am acceptat pe orice consilier să vină în birourile colegilor noştri. De mâine (vineri, n.r.) acest lucru nu mai este posibil. O să vă punem la dispoziţie, pentru şedinţele de consiliu sau în afara şedinţelor de consiliu orice documente aveţi nevoie, conform acestui regulament pe care dumneavoastră l-aţi votat în unanimitate. Vă protejăm pe dumneavoastră, trebuie să ne protejăm şi noi şi trebuie să respectăm şi legea”, a declarat Traian Berbeceanu.
Datele DSP Hunedoara plasează municipiul Deva la o incidență de 2,21, în timp ce județul Hundoara este la 1,38. La nivel național au fost raportate aproape 7.100 de cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.