Slider

„Nu vrem ca oamenii să intre în panică”, spune șeful taliban al „poliției morale”, care îi va controla pe afgani

0

Mawlawi Mohammad Shebani, responsabil cu „poliția morală” din Kandahar, bastionul talibanilor din sudul Afganistanului, promite, în primul său interviu pentru presa occidentală, că sub conducerea actuală a grupării situația va fi diferită de „actele de brutalitate” care erau comise înainte de 2001, când talibanii controlau țara, relatează The Guardian. Este, de altfel, promisiunea pe care o fac liderii talibani încă din 15 august, de când au preluat controlul Afganistanului, și care este pusă la îndoială atât de cetățenii de rând, cât și de comunitatea internațională.

Shebani a fost numit recent la conducerea biroului provincial pentru promovarea virtuții și prevenirea viciului, un titlu care provoacă frica multor afgani care își amintesc cum au trăit sub regimul talibanilor în anii ’90. Ofițerii instituției erau atunci cei care aplicau cu brutalitate interpretarea extremă a legilor islamice. Îi biciuau pe bărbați în moschei, le verificau lungimea bărbii, distrugeau aparate de radio și televizoare, le atacau sau le rețineau pe femeile care încercau să muncească, să iasă în public neînsoțite de un bărbat sau fără fața acoperită.

În interviul său pentru publicația britanică Observer, Mawlawi Mohammad Shebani a detaliat modul în care „poliția morală” va controla comportamentul afganilor și a dezvăluit ghidul de reguli pe care trebuie să îl urmeze subordonații săi.

Cum va funcționa „poliția morală” a talibanilor

Shebani a descris o rețea complet integrată în forțele de Poliție ale talibanilor, cu legături în cadrul moscheilor și medreselor (instituții de învățământ superior găzduite de moschei – n.r.).

El promite că oamenii lui se vor concentra pe convingerea cetățenilor, nu pe violență, însă liniile generale pe care le-a dezvăluit jurnaliștilor de la Observer cuprind reguli care merg de la aprobarea folosirii forței față de ”cei mai recalcitranți infractori” și până la dimensiunea acceptată pentru un smartphone.

Potrivit broșurii cu reguli, va exista un proces în mai mulți pași pentru abordarea infractorilor, care începe cu educarea lor și ajunge până la presiuni prin care să fie determinați să-și schimbe comportamentul. Dacă nici așa nu vor coopera, folosirea forței poate fi o opțiune, conform ghidului care a fost publicat anul trecut, când talibanii își construiau rețeaua în zonele rurale ale Afganistanului pe care le controlau atunci.

„Al patrulea pas, dacă persoana continuă să aibă un comportament ofensator – iar acest lucru poate provoca o mulțime de probleme – atunci poate fi oprită cu mâinile”, se arată în liniile directoare ale broșurii.

Ghidul include și reguli referitoare la cele mai brutale aspecte ale guvernării talibane din anii ’90, printre care permisiunea ca femeile să părăsească locuința numai dacă sunt însoțite de un tutore de sex masculin, rugăciunea obligatorie și dispozițiile privind lungimea bărbii pentru bărbați.

Referindu-se la felul în care va funcționa efectiv, Shebani a vorbit despre integrarea agenților talibani în secțiile de poliție din zona Kandaharului.

„Există cinci puncte de control principale în fiecare zonă și un ofițer din minister, care lucrează cu mujahideenii și mullahii, este staționat în fiecare dintre ele. (…) Ei urmăresc ce fac oamenii și, dacă văd persoane care comit fapte ilegale, vom afla”, explicat oficialul taliban, adăugând că și civilii sunt încurajați să raporteze faptele ilegale.

El spune că la început va exista o campanie de convingere, iar talibanii vor trece cu vederea unele abateri.

„Vrem să informăm mai întâi pe toată lumea cu privire la principii. Există câteva fapte la care nu reacționăm, deoarece nu vrem ca oamenii să intre în panică”, mai spune Shebani.

Totodată, el promite că „nu vor exista patrule”, iar talibanii nu vor intra în casele oamenilor și nu vor recurge la violență.

Prevederile ghidului interzic în mod specific oficialilor din minister să intre în locuințe, chiar și atunci când știu că regulile sunt încălcate.

„Dacă există sunete de muzică, de televiziune, de la un sistem stereo, care se aud dintr-o casă, acestea ar trebui oprite. Dar nu intrați în casă să o faceți”, se arată în broșură.

Ghidul cuprinde și un apel la respectarea drepturilor femeilor, interzicerea căsătoriei forțate și o opțiune pentru divorț, dar prevede și interdicția ca femeile să aibă vreun contact cu un bărbat din afara familiei apropiate și cea de a ieși singure din casă.

„Trebuie să împiedici cu răbdare femeile să iasă afară fără hijab și fără ca un tutore bărbat să le însoțească”, este o altă regulă din ghid.

„Unii oameni cred că suntem extremiști, dar nu suntem așa. Islamul este o religie a moderației, nu prea mult și nu prea puțin, totul este bine. Canalele media publică lucruri negative despre noi, vă rugăm să răspândiți realitatea în lume”, spune Mawlawi Mohammad Shebani.

„Nu vrem ca oamenii să intre în panică”, spune șeful taliban al „poliției morale”, care îi va controla pe afgani
O femeie afgană trece pe lângă clădirea fostului Minister al Afacerilor femeii, care este acum înlocuită cu Ministerul Promovării Virtuţii şi Prevenţiei Viciului, care va supraveghea punerea în aplicare a regulilor islamice dure în țară | Foto: EPA-EFE/STRINGER

Recent, Ministerul Afacerilor Femeilor din guvernul afgan, fondat în 2001, după alungarea talibanilor, a fost înlocuit de noul guvern taliban cu Ministerul Promovării Virtuţii şi Prevenţiei Viciului, iar potrivit sursei citate conducerea instituției este conștientă de modul în care organizația este percepută la nivel internațional. Asta pentru că, atunci când au distribuit lista în limba engleză a noilor numiri din cabinetul taliban, Ministerul Promovării Virtuţii şi Prevenţiei Viciului era singurul care nu fusese tradus.

Foto: EPA


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo