Două echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au intervenit sâmbătă seara pentru salvarea unei femei în vârstă de 50 de ani care a căzut într-o fosă septică din comuna Muntenii de Sus, localitatea Satu Nou. Intervenția pompierilor a extrem de dificilă, având în vedere că un capac de beton de peste 100 de kilograme a căzut peste femeie, oprindu-se la câțiva centrimetri de aceasta.
Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, căderea femeii a fost una accidentală. Aceasta culegea prune dintr-un copac aflat în apropierea fosei și stătea pe capacul acesteia. La un moment dat, nefiind bine fixat, capacul s-a balansat, iar femeia a căzut în fosă. Peste ea, și capacul.
„Fosa era amenajată într-o fostă fântână adâncă de șase metri, cu un diametru de 80 de centimetri. La sosirea echipajelor de intervenție, femeia era căzută în fosă, fiind conștientă și cooperantă. Ea acuza dureri la membrele inferioare. Capacul de beton s-a oprit la doar 10 centimetri de aceasta. Intervenția a fost una foarte dificilă, pentru că exista riscul ca acel capac să cadă peste ea și peste colegul nostru coborât în fosă și să-i strivească pe amândoi. După această salvare, victima poate spune că s-a născut a doua oară”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui
Femeia a fost asigurată cu un ham și a fost scoasă în siguranță la suprafață, pompierii ridicând și capacul fosei în același timp.
La fața locului a sosit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță al Județului Vaslui pentru a acorda primul ajutor. Potrivit cadrelor medicale, femeia nu a suferit leziuni, fiind doar foarte speriată. Ea nu a fost transportată la spital.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.