Slider

O tânără de 33 de ani din Alba și-a omorât fostul iubit într-un mod brutal

0
image

O femeie în vârstă de 33 de ani din judeţul Alba a fost arestată preventiv, fiind suspectată ă şi-a omorât fostul iubit, în vârstă de 24 de ani, lovindu-l cu un par în zona capului.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, pe data de 14 septembrie, procurorii au început acţiunea penală faţă de o femeie în vârstă de 33 de ani, pentru comiterea infracţiunii de omor, notează News.ro.

“În data de 14 septembrie, în jurul orelor 06,30, în timp ce se aflau în locuinţa inculpatei din municipiul Blaj, judeţul Alba, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, inculpata i-a aplicat victimei, fostul său concubin, în vârstă de 24 de ani, mai multe lovituri cu un par din lemn şi alte obiecte contondente, în zona capului şi a corpului, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viaţa” se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că victima a murit în ambulanţă în timp ce era transportată la Spitalul Municipal Blaj.

Femeia a fost reţinută iniţial pentru 24 de ore, iar miercuri a fost prezentată instanţei care a decis arestarea ei preventivă pentru o perioada de 30 de zile.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo