Fiica îndrăgitei prezentatoare tv a povestit cum își trăiește viața, în condițiile în care mama ei este una dintre cele mai renumite jurnaliste din România.
Andreea Esca este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de știri din țara noastră. Vedeta și-a construit o carieră de succes în jurnalism și a atras, prin multă muncă, respectul și aprecierea oamenilor de acasă, care o privesc din fața micilor ecrane.
Recent, fiica știristei, Alexia Eram, a povestit cât de greu este să își trăiască viața având o mamă a cărui nume are destulă notorietate și de la ce se abține să facă în mediul online, pentru a nu strica imaginea familiei.
Alexia Eram, despre cât de greu este să fii copilul Andreei Esca
Alexia Eram se bucură de multă atenție din partea internauților și păstrează o legătură destul de strânsă cu cei din mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare. Totuși, tânăra recunoaște că marea majoritate a oamenilor care o urmăresc o fac datorită faptului că este fiica Andreei Esca, pentru că a câștigat simpatia multor persoane în acest fel.
Mai mult, Alexia spune că poate nu ar fi ajuns atât de departe în prezent și nu s-ar fi bucurat de o carieră strălucitoare dacă nu era mama ei, care activează în televiziune de ani întregi:
„Ca fiica Andreei Esca… umm, pe de o parte este un lucru bun, pentru că m-a ajutat în ce fac eu acum. Nu știu dacă aș fi ajuns atât de departe dacă nu aș fi fost fiica Andreei Esca.
Dar, pe de o parte, știu că dacă nu aș fi muncit și nu aș fi făcut real ceva interesant, chiar dacă aș fi fost fiica Andreei Esca, oamenii nu erau obligați să-mi urmărească activitatea.”, a declarat Alexia Eram, în cadrul unui podcast cu Laura Giurcanu.
„Tot timpul o să fiu fiica Andreei Esca”
Chiar dacă celebritatea mamei ei a ajutat-o mult în plan profesional, Alexia a mărturisit că este destul de greu să fii copilul Andreei Esca, pentru că trebuie să fie mereu atentă la tot ceea ce postează și tot ceea ce face.
De asemenea, tânăra a precizat că această grijă vine din dorința de a nu strica cumva, prin prisma unor lucruri care pot fi interpretat, imaginea pe care mama ei și-a creat-o în toți acești ani și care este una foarte curată:
„Pe de altă parte, da, e super greu, pentru că tot timpul o să fiu fiica Andreei Esca, orice aș face. Poate nu neapărat generația asta, dar celelalte generații mă asociază doar cu fiica Andreei Esca. Trebuie să am grijă la tot ce fac, pentru că știți că mama are o imagine super curată.
Încerc să am grijă la tot ce fac, la toate pozele pe care le postez, tot conținutul meu din social media. Nu pot să fiu la fel de liberă cum sunt alți creatori de conținut. Oricum nu aș fi făcut mari chestii. Pur și simplu trebuie să am grijă la ce postez și cum vorbesc pentru că știi cum se preia orice (n.r. declarație) și mama până acum nu prea a avut nimic în presă așa mai negativ, să zicem.”, a mai adăugat Alexia Eram, în cadrul aceluiași podcast.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.