Slider

Anchetă a Poliţiei la Centrul de vaccinare de la Spitalul CFR Timişoara. Suspiciuni privind emiterea de adeverinţe de vaccinare false

0
image
Inspectoratul de Poliţie Timiş a declanşat o anchetă la centrul de vaccinare de la Spitalul CFR din Timişoara, după ce reprezentanţii unităţii medicale au semnalat posibile adeverinţe false de vaccinare, potrivit News.

O informaţie ajunsă la nivelul conducerii Spitalului CFR Timişoara a dus la depistarea a şase situaţii în care este posibil, fie să fi fost înregistrate date false în sistemul naţional, fie s-a apelat la deja celebra metodă ”vaccinare la chiuvetă” în cadrul căreia serul este aruncat în chiuvetă, în loc să fie administrat persoanei respective care primeşte apoi certificatul de vaccinare.

Reprezentanţii unităţii sanitare au depus o plângere la Poliţie, iar acum se fac verificări.

”La data de 5 octombrie a.c., la nivelul Poliţiei Municipiului Timişoara a fost depusă o sesizare cu privire la posibile certificate de vaccinare susceptibile a fi false, fapt pentru care poliţiştii efectuează verificări pentru clarificarea tuturor aspectelor şi luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Timiş.

Poliția Română anunță că, în urma cercetărilor în cazurile de comercializare de certificate verzi de vaccinare COVID-19 falsificate, a fost descoperit un nou tip de înșelăciune, căreia îi cad victime persoanele dornice de a obține un astfel de document.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo