Slider

COVID-19 - Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, a murit vaccinat

0
Episcopul Gurie

Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, care a murit joi, în urma unui stop cardio-respirator, din cauza infectării cu SARS-CoV-2, era vaccinat anti-COVID, a precizat, joi seară, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

“Preasfinţitul era vaccinat. Din nefericire, s-a infectat şi a ajuns la spital într-o stare mai avansată a acestei perfide boli. Dumnezeu să odihnească sufletul bun şi nobil al acestui vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos!”, a transmis Bănescu. Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, care urma să împlinească 53 de ani în luna decembrie a acestui an, a murit joi, la Deva, în urma unui stop cardio-respirator, înaltul prelat având plămânii afectaţi în proporţie de 85% din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

Decesul a survenit în timpul procedurilor de transfer la un elicopter care ar fi urmat să-l transporte la Spitalul judeţean din Târgu Mureş.

“A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.

Părintele episcop Gurie a fost internat pe 8 octombrie, la Spitalul Judeţean din Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.

Trupul neînsufleţit va fi depus la Catedrala Episcopală din Deva.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo