Dr. Cobuz. Sănătate și prevenție

Principalelor cauze de morbiditate şi mortalitate din România sunt, în ordinea frecvenţei: afecţiunile cardiovasculare, în special infarctul miocardic şi accidentele vasculare cerebrale; afecţiunile canceroase, în special cancer pulmonar, mamar, de colon şi de prostată; afecţiunile aparatului respirator.

În majoritatea ţărilor, creşterea frecvenţei infarctului miocardic a survenit într-o perioadă în care a avut loc un exod al locuitorilor de la ţară la oraşe, când a crescut numărul automobilelor, a crescut consumul de carne şi de produse lactate, înmulţindu-se, totodată, şi numărul fumătorilor. Publicarea unui studiu asupra soldaţilor americani decedaţi în războiul din Coreea, în 1954, a produs o senzaţie deosebită. Au fost autopsiaţi 300 de soldaţi, vârsta medie fiind de 22 de ani, şi 77% prezentau plăci ateromatoase pe arterele coronariene. Autorităţile sanitare au fost alarmate şi s-a început o campanie susţinută pentru o schimbare a stilului de viaţă, schimbare care consta, în primul rând, în părăsirea fumatului şi în reducerea grăsimilor animale din alimentaţie. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Între anii 1964 şi 1985, rata deceselor prin infarct miocardic a scăzut cu 42%. Exemplul american a fost urmat şi de alte state, şi frecvenţa infarctelor a scăzut şi în Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Finlanda. În schimb, în ţările din Europa de răsărit, numărul infarctelor a crescut.

Scăderea mortalităţii prin infarct a mers paralel cu scăderea colesterolemiei. Nivelul colesterolemiei n-ar trebui să depăşească la nimeni 150 mg/dl. Azi se ştie că există mai mulţi factori de risc pentru bolile cardiovasculare, printre care se numără şi dislipidemia aterogenă. Dr. William Castelli, care, începând din anul 1949, a condus renumitul studiu al populaţiei din localitatea Framingham, Massachusetts, SUA, scrie: „În decurs de 35 de ani, n-am înregistrat nici un infarct miocardic la persoanele prezentând o colesterolemie sub 150 mg/dl. Ştim că 75% din populaţia globului niciodată nu face infarct miocardic. Colesterolemia acestora e în jur de 150 mg/dl. Aceştia trăiesc în Asia, Africa şi America de Sud, în afara marilor oraşe. Tot ce trebuie ca să facă infarctul este să aibă bani mulţi, să se mute în Rio de Janeiro, Buenos Aires, Cape Town, Singapore, Hong Kong şi, mai recent, la Tokio, iar boala va veni de la sine”. În oraşele mari se consumă multe alimente de origine animală, grăsimi hidrogenate (margarină) şi zahăr care, în mod automat, programează ateroscleroza.

Indiferent dacă e vorba de criza sănătăţii sau de criza energetică, oamenii trăiesc numai pentru prezent, fără să se gândească la viitor. În mod tradiţional, medicii sunt educaţi să se ocupe de boli şi de simptome, pe care să le trateze, fiindu-le greu să-şi adapteze gândirea la stări care nu prezintă simptome. Nici spitalele nu sunt înzestrate sau orientate în direcţia medicinei preventive. Cineva spunea că medicii ar trebui să considere boala mai mult ca o primă repriză pe care au pierdut-o, aşa cum era considerată în China, acum 4.000 de ani. „Medicul viitorului nu va da medicamente, ci îi va face pe pacienţi să fie interesaţi de menţinerea organismului, de respectarea unei alimentaţii sănătoase şi de prevenirea bolilor”. Într-o anumită măsură, aceste cuvinte ale lui Thomas A. Edison răsună şi azi, la o sută de ani după ce au fost rostite. În ultimii ani a crescut interesul pentru prevenirea bolilor, iar medicina preventivă îşi asumă un rol din ce în ce mai important în promovarea şi menţinerea sănătăţii, pe măsură ce s-au adunat dovezi care justifică raţiunea existenţei ei.

Cu toate că în ultimii o sută de ani medicina curativă a făcut progrese mari, devine tot mai clar faptul că profilaxia sau prevenirea ar putea ameliora mult sănătatea populaţiei. Se ştie că atât practica medicala din zilele noastre, cât şi studiul medicinei sunt orientate nu preventiv, ci curativ, adică au ca scop principal de a trata simptomele şi stările pe care le produc. Nimeni nu contestă că această atitudine e necesară în stările acute, însă se ridică întrebarea dacă aceasta e şi modalitatea cea mai eficientă de a preveni. Chiar şi examenele periodice care se fac pornesc din grija examinatorului şi a examinatului de a depista ceva ce eventual s-a instalat sau de a evalua gradul de alterare a proceselor vitale, care a survenit o dată cu trecerea timpului. Deci, se va constata ceva mai mult sau mai puţin îmbucurător, însă, de obicei, pacientul va continua să trăiască la fel ca înainte.

Dr. Claudiu COBUZ

Medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Lector universitar, Doctor în ştiinţe medicale

Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original