Epidemiologul Octavian Jurma avertizează că „școala este acum un instrument de răspândire al știrilor false, nu unul de combatere al lor”, iar asta reflectă în mod direct un „eșec al programului România Educată”.
Octavian Jurma atrage atenția că este nevoie de o campanie de informare în școli cu privire la vaccinare și asta ar fi mult mai util decât sprijinul BOR ori al societății civile, în conștientizarea maselor cu privire la pericolul pandemic.
„Vrem infectare, nu vaccinare pentru noi și copiii noștri, strigă poporul! Iar autoritățile se grăbesc să le îndeplinească dorința. Astfel de statisticii te dezarmează și fac tot mai mulți români să se gândească serios la emigrare din motive de siguranță sanitară pentru ei și copiii lor. Oricât ai fi de individualist, nu poți să îți crești copiii în afară comunității, iar comunitatea a hotărât în majoritate să se infecteze cu boli care pot nenoroci pe viață un copil, inclusiv copilul tău.
Cerem ajutorul BOR și al societății civile, însă școală este acum un instrument de răspândire al știrilor false, nu unul de combatere al lor. Până la urmă, faptul că un elev nu știe cât e lungimea Nilului e mai puțin grav decât faptul că nu știe ce face vaccinul pentru organismul său și societatea în care trăiește (…) Eșecul campaniei de vaccinare este în primul rând un succes al campaniei de relaxare.
În al doilea rând însă, este un eșec al programului România Educată care de altfel nici măcar nu a încercat să educe elevii în privința importanței vaccinului în istoria de luptei nostre cu boli devastatoare chiar pentru ei, copii noștri. Poate că un bun început ar fi să fim mai preocupați de ceea ce învață copiii în școală decât de prezența lor fizică în școală”, a mai scris epidemiologul.
În continuare, în unităţile de învăţământ, situaţia este critică. Sunt peste 5000 de elevi care s-au infectat cu SARS-COV-2 în doar o săptămână. Părinţii îl consideră responsabil pe ministrul devenit interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care şi-a asumat şcoala cu prezenţă fizică în plin val patru, când numărul cazurilor de COVID-19 a explodat.
Joi, din cele 14.943 persoane internate cu COVID-19, la nivelul întregii țări, 417 erau minori, dintre aceștia 22 fiind la terapie intensivă. Un adolescent în vârstă de 16 ani, din județul Dolj, care era vaccinat, se află pe lista celor 263 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.