Horoscopul zilei de 10 octombrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Săgetător au o stare generală bună și sunt optimiști.
După o săptămână extraordinar de agitată, iată că ziua de astăzi ne aduce, nu neapărat liniște, cât o doză mai mare de optimism și bună dispoziție. Vom avea și mai multă energie și mai multă poftă de viață, dar de preferat ar fi să ne manifestăm cu măsura.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii pot fi confuzi cu privire la niște convingeri după care ar trebui să se ghideze într-o acțiune pe care vor să o întreprindă, de aceea ar trebui să facă lucrurile cu prudență.
Horoscop Taur
Taurii manifestă o doză de nesiguranță ori de câte ori vine vorba de o situație relațională sau financiară. S-ar putea să fie tentați să facă o investiție sau să dea frâu liber unei pasiuni.
Horoscop Gemeni
Gemenii pot avea parte de neînțelegeri în cuplu și s-ar putea să fie indeciși în privința unei situații sentimentale. Pot accepta cu greu pretențiile partenerului.
Horoscop Rac
Racii ar trebui să profite că este duminică și să se odihnească mai mult sau să se dedice acelor activități care îi relaxează și le bucură sufletul.
Horoscop Leu
Leii sunt mai dornici de distracție și mai bine dispuși față de zilele trecute. Cu toate astea, starea de spirit este fluctuantă și se pot simți nesiguri pe sentimentele lor.
Horoscop Fecioară
Fecioarele nu vor avea mare spor în activitățile casnice și de preferat ar fi să se relaxeze mai mult. Pot fi mai subiective în relațiile cu cei dragi și mai instabile emoțional.
Horoscop Balanță
Balanțele sunt sfătuite și astăzi să fie atente la modul în care comunică cu cei din jur pentru că pot intra în discuții care nu-i privesc sau pot spune lucruri care nu ar trebui spuse.
Horoscop Scorpion
Scorpionii pot fi tentați să cheltuiască mai mult și chiar pot apela la o rezervă de economii, mai ales dacă este vorba de investiții în propria lor persoană sau în felul în care arată.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii pot vedea neclar o situație de cuplu sau nu-și pot înțelege corect emoțiile. De preferat ar fi să fie mai rezervați în manifestarea trăirilor interioare.
Horoscop Capricorn
Capricornii se pot simți mai obosiți și ar putea profita că este duminică pentru a se odihni mai mult. Se pot simți mai liniștiți dacă vor face o plimbare de relaxare, un masaj sau vor citi o carte.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii s-ar putea să nu empatizeze cu convingerile prietenilor și să prefere astăzi să păstreze o oarecare distanță sau, cel puțin, să evite anumite discuții principiale.
Horoscop Pești
Peștii ar trebui să aibă grijă la modul în care se expun public sau, în alte cazuri, să ia în calcul că pot fi subiectul unor bârfe și comentarii răutăcioase.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.