Rata de incidență a cazurilor COVID-19 în Slatina, reședința județului Olt, a ajuns la 8,95 la mia de locuitori, astfel că s-a decis introducerea carantinei pe timp de noapte și a altor restricții pentru nevaccinați, anunță Mediafax.
Potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Olt, localitățile Făgețelu, Brebeni, Slatina, Deveselu și Oboga au trecut de pragul de incidență dincolo de care se introduce carantina pe timp de noapte, respectiv 7,5 la mie.
În orașul Slatina, rata de incidență este de 8,95/1.000 de locuitori.
Pentru localităţile din județ care au depășit rata de infectare de 7,5 la mie se aplică, începând de marți, interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00 - 5.00, cu excepția celor vaccinați sau trecuți prin boală. Celelalte categorii pot ieși din casă doar cu declarație pe propria răspundere pentru cazuri urgente sau cu declarația de la angajator.
În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.
Activitatea cu publicul în restaurante și cafenele, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5.00—24.00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
Articol original
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.