Încă un parlamentar părăsește Grupul Parlamentar PNL - Deputatul Claudiu-Martin Chira și-a anunțat DEMISIA
Deputatul Claudiu-Martin Chira a anunţat că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi va activa în următoarea perioadă ca deputat neafiliat. „Se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, pentru a susţine o glumă de guvern minoritar, iar eu nu pot sa fiu părtaş la o asemenea trădare a electoratului care ne-a ȋnvestit cu ȋncredere şi speranţă”, a adăugat liberalul.
„Astăzi mi-am dat demisia din grupul parlamentar al PNL şi voi activa în perioada următoare ca deputat neafiliat. Se anunţă un blat alături de PSD ȋn Parlament, pentru a susţine o glumă de guvern minoritar, iar eu nu pot sa fiu părtaş la o asemenea trădare a electoratului care ne-a ȋnvestit cu ȋncredere şi speranţă. Încă nu demisionez din partid. După o activitate 14 ani ȋn Partidul Naţional Liberal, mă văd nevoit să fac unul dintre cele mai grele lucruri din viaţa mea. Mai rămân să văd până unde poate duce nebunia acestei conduceri, păstrând speranţa că, ȋn al doisprezecelea ceas, marea masă a liberalilor, a căror nemulţumire o simt zi de zi, va răbufni şi va reacţiona public ȋmpotriva acestor parveniţi politici care şi-au bătut joc de toată munca noastră, de blazonul nostru, de angajamentele luate şi de voturile primite. Rămân un om de dreapta, loial timişenilor şi nu le voi trăda niciodată interesele!”, a scris Claudiu-Martin Chira, vineri pe contul de Facebook.
Deputatul PNL de Constanţa Bogdan Bola şi-a anunţat, vineri, printr-o postare pe Facebook, că demisionează din grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi a arătat că „indecizia politică, apetenţa exacerbată pentru putere, deciziile haotice şi înclinaţia unora către spectrul roşu al politicii dâmboviţene l-au făcut să-i fie ruşine să mai dea ochii cu constănţenii”. Până în prezent, 11 parlamentari liberali, în frunte cu Ludovic Orban, au părăsit grupurile PNL.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 29, 2021 at 11:48PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.