INSP: Peste 91% dintre decesele înregistrate şi 73% din cazurile confirmate în ultima săptămâna au fost la persoane nevaccinate
Aproape 35% din totalul cazurilor de COVID din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Iaşi, Ilfov şi Constanţa, conform raportului transmis miercuri, 27 octombrie, de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, peste 73% din cazurile confirmate au fost raportate la persoane nevaccinate.
În săptămâna 18-24 octombrie, 73,1% din cazurile confirmate şi 91,2% dintre decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, conform raportului INSP. Miercuri, 27 octombrie, România a înregistrat un nou bilanţ COVID tragic, fiind raportate 512 decese.
De asemenea, 27,3% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, precum şi în judeţele Prahova, Constanţa, Suceava şi Bihor. De la începutul pandemiei şi până în prezent, unul din 94 din totalul cazurilor de COVID a fost înregistrat la personal medical, mai arată datele INSP.
Cele mai multe decese au fost înregistrate în rândul persoanelor de peste 60 de ani, 85,7%, iar 57% din decese au fost la bărbaţi. Conform INSP, 93,6% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Raport saptamanal (EpiSaptamana42_2021)Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
October 28, 2021 at 01:39AM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.