Slider

Aproximativ 16.000 de pachete cu țigări de contrabandă,...

0


Aproximativ 16.000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la frontiera cu Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 16.000 pachete cu ţigări, în valoare de 188.000 lei, provenite din contrabandă, marfă ce urma să fie transportată și comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă.

Ieri, 9 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.40, colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a unui autoturism de teren, care se deplasa dinspre frontiera de stat spre localitatea Brodina, județul Suceava.

Șoferul nu a oprit, a efectuat o manevră bruscă de întoarcere, în urma căreia mijlocul de transport s-a răsturnat într-un pârâu. După acest eveniment, șoferul a ieșit din mașină și a fugit spre o pădure din apropiere, moment în care colegii l-au somat verbal să se oprească, însă acesta nu s-a supus somațiilor, fapt pentru care au fost trase cinci focuri de avertisment, în plan vertical, conform prevederilor legale.

S-a trecut la monitorizarea zonei, în vederea identificării și reținerii șoferului, iar în autoturismul răsturnat au fost observate mai multe colete cu țigări.

Autovehiculul în cauză și coletele cu țigări au fost aduse la sediul instituției, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.490 pachete cu țigări de Duty Free, în valoare de 158.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, în valoare de 6.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit, abandonate, pe malul râului Tisa, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, trei colete cu țigări, de proveniență Duty-Free.

Baxurile cu țigări au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.500 pachete țigări, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracţionale.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 10, 2021 at 09:15PM
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo