CAS: CENTRE DE PERMANENȚĂ UNDE SE ACORDĂ SERVICII MEDICALE DE MINIMĂ URGENȚĂ PACIENȚILOR ASIGURATI!
CENTRE DE PERMANENȚĂ AFLATE ÎN RELAȚIE CONTRACTUALĂ CU CAS VÂLCEA UNDE SE ACORDĂ SERVICII MEDICALE DE MINIMĂ URGENȚĂ MEDICALĂ PACIENȚILOR ASIGURAȚI ȘI NEASIGURAȚI, ZILNIC ÎNTRE ORELE 20.00-08.00, LA SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ DE VINERI DE LA ORA 20.00 PÂNĂ LUNI LA ORA 08.00, INCLUSIV ÎN TIMPUL SĂRBĂTORILOR LEGALE.
• Centrul de Permanenţă din Municipiul RÂMNICU VÂLCEA – cartier OSTROVENI (parter fost cămin al Liceului Ferdinand I, str.Aleea Teilor, coordonator centru Dr. Obogeanu Alin);
• Centrul de Permanență din orașul BĂILE GOVORA (în cadrul dispensarului medical din comună, Str. Tudor Vladimirescu, Nr. 152-154, coordonator centru Dr. Laza Vasile Constantin);
• Centrul de Permanență din orașul CĂLIMĂNEȘTI (în cadrul dispensarului medical, Str. Calea lui Traian, Nr. 465, coordonator centru Dr. Miftode Mirela);
• Centrul de Permanență din comuna MILCOIU (în cadrul dispensarului medical din comună, coordonator centru Dr. Șerban Laura);
• Centrul de Permanență din comuna GALICEA (în cadrul dispensarului medical din comună, coordonator centru Dr. Simoiu Florea).
Aceste centre de permanență au rolul de a ușura sarcinile serviciului de urgență 112, dar și ale Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Consultaţiile şi tratamentele în Centrele de Permanență aflate în relație contractuală cu instituția noastră sunt gratuite şi se aplică oricărui cetăţean, indiferent dacă este asigurat sau nu.
La aceste Centre de Permanență nu se eliberează documente în contract cu CAS VÂLCEA, bilete de trimitere pentru ambulatoriu, pentru analize sau reţete compensate.
Alin Voiculet, director general Casa de Asigurari de Sanatate Valcea
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 14, 2021 at 11:01PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.