Dirijorul Jonathan Berman și pianistul Daniel Ciobanu, într-un concert cu public pe scena Ateneului Român pe 4 și 5 noiembrie
Joi, 4 și vineri, 5 noiembrie 2021, Filarmonica „George Enescu” organizează, de la ora 19.00, un concert simfonic condus de dirijorul britanic Jonathan Berman, cu participarea publicului în proporție de 30% din capacitatea Sălii mari a Ateneului Român. În ipostaza de solist va apărea Daniel Ciobanu, primul artist în rezidență al Filarmonicii, care va interpreta, la noul pian Steinway al instituției, Eclogue pentru pian și orchestră de coarde de Gerald Finzi și Andante spianato și Marea poloneză, op. 22 de Frédéric Chopin. În deschidere, orchestra va prezenta Elegia minacciosa a binecunoscutului compozitor român Dan Dediu, în timp ce în partea a doua a concertului va fi interpretată Simfonia nr. 5, în si bemol major, D 485 de Franz Schubert.
„Mă bucur enorm că s-au reluat concertele din stagiunea Filarmonicii George Enescu si că e posibil ca noi, muzicienii, să rezonăm cu un public prezent în sală, nu în fața ecranelor. Programul propus de această dată în cadrul rezidenței mele la Filarmonică vine după o serie de schimbări neprevăzute, îndeosebi după impunerea, din cauza restricțiilor pandemice, a unui număr redus de membri ai orchestrei pe scenă. Așadar, voi apărea în prima parte cu piesa Eclogue, scrisă de britanicul Gerald Finzi, o lucrare încântătoare pentru pian și orchestra de coarde, care aduce în prim-plan starea fragilă în care ne aflăm cu toții în fața naturii ce își continuă cursul în ciuda oamenilor forțați să rămână încuiați în coliviile personale. Atunci când vom depăși acest episod furtunos al pandemiei, ne vom reaminti, poate, că suntem niște oaspeți temporari și nu niște stăpâni ai naturii înconjurătoare”, apreciază pianistul Daniel Ciobanu.
„Următoarea lucrare din program, Andante spianato și Marea Poloneză de Frédéric Chopin este strălucitoare, compusă cu un spirit tânăr, la vârsta de 26 de ani, de marele compozitor polonez. După seninătatea și absolutul regăsite în simplitatea Andante-ului, Poloneza ne invită la dans și manifestă bucuria de a trăi viața din plin, păstrându-ne o anumită eleganță atât exterioară, cât și interioară. Aștept cu drag publicul să se alăture acestui traseu spiritual, care ne deschide prin ipostaze diferite un orizont mai optimist spre următoarea perioadă”, subliniază primul artist în rezidență al Filarmonicii.
Concert simfonic CU PUBLIC
Joi și vineri 4 și 5 noiembrie
Orchestra simfonică a Filarmonicii ”George Enescu”
DirijorJONATHAN BERMAN
SolistDANIEL CIOBANU
Program
Dan Dediu Elegia minacciosa
Gerald Finzi Eclogue pentru pian și orchestră de coarde
Frédéric Chopin Andante spianato și Marea poloneză, op. 22
Franz Schubert Simfonia nr. 5, în si bemol major, D 485
***
Jonathan Berman este un tânăr dirijor britanic care se bucură de elogiile criticii de specialitate pentru un vast repertoriu, de la cel clasic până la cel contemporan. Încă din perioada studiilor, Jonathan Berman i-a avut ca îndrumători apropiaţi pe Oliver Knussen şi Stanislav Skrowaczewski. A urmat cursurile Conservatorului Regal din Haga, la clasa lui Jac van Steen. Jonathan Berman este primul britanic şi, totodată, primul dirijor care a fost distins cu Premiul „Kempinski Young Artist”, ceea ce i-a îngăduit să studieze cu Franz Welser-Möst alături de Cleveland Symphony Orchestra şi cu Michael Tilson Thomas la pupitrul New World Symphony. A primit invitaţii de a dirija de mai multe ori filarmonicile din Londra şi Rotterdam, BBC National Orchestra of Wales, RTÉ National Symphony Orchestra, Aldeburgh Festival Orchestra. De asemenea, cariera sa înregistrează în această perioadă debuturi la pupitrul unor ansambluri precum Orchestre de Picardie, Orchestra di Padova e Veneto, City of Birmingham Symphony Orchestra, BBC Symphony Orchestra, Britten Sinfonia, Filarmonica din Haga. Fiind un promotor al muzicii noi, a realizat numeroase prime audiţii, pentru interpretarea repertoriului contemporan colaborând frecvent cu London Sinfonietta, Ensemble Modern, Birmingham Contemporary Music Group, New European Ensemble, Crash Ensemble Dublin, Britten Pears Ensemble. În genul teatrului liric, Jonathan Berman deţine în repertoriu peste 40 de titluri de operă, fiind recunoscut pentru abordarea sa aparte, cu programe creative, ce adesea combină forme multiple de artă.
Pianistul Daniel Ciobanu, primul artist în rezidență al Filarmonicii „George Enescu“, începând din stagiunea 2020-2021. S-a născut în anul 1991 în Piatra-Neamţ şi a început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a profesoarei Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu profesoara Delia Bălan, la Bacău. Ulterior a devenit elevul profesoarei Mihaela Spiridon, care l-a îndrumat până la terminarea liceului. În această perioadă, a obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare şi concursurile desfăşurate în ţară.
A câștigat mai multe burse, a studiat în Scoția cu Graeme McNaught și, ulterior, cu Aaron Shorr și Petras Geniusas și a absolvit Conservatorul Regal din Scoția Și-a completat studiile la École Normale de Musique „Alfred Cortot” din Paris, studiind cu Marian Rybicki, și la Universität der Künste din Berlin, avându-i profesori pe Pascal Devoyon și Markus Groh. A câștigat cea mai importantă recunoaștere internațională în 2017, la Concursul „Arthur Rubinstein” din Tel Aviv, unde a câștigat atât Premiul II - Medalie de Argint, cât și Premiul publicului. A urcat ulterior pe scenă la Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John’s Smith Square din Londra, Festivalul Internațional „George Enescu” din București și a concertat în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia. Personalitatea muzicală și tehnica distinctă a lui Ciobanu au condus la colaborări importante cu orchestre precum: Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Elb-Philharmonie Hamburg, Filarmonica din Israel și Israel Camerata, Royal Scottish National Orchestra, Filarmonica „George Enescu” și Orchestra Națională Radio. În 2017, Daniel Ciobanu a înființat Festivalul de Muzică Neamț, pentru a crea o platformă internațională pentru tinerii artiști. În stagiunea 2019-2020 a evoluat de mai multe ori sub bagheta dirijorului Omer Meir Wellber, printre acestea numărându-se și debutul pianistului român cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig. CD-ul său de debut, cuprinzând lucrări de Prokofiev, Enescu, Debussy şi Liszt, a fost lansat în 2020 şi se bucură de elogiile criticii de specialitate, primind distincţia "Les Chocs du mois" pentru decembrie 2020 a revistei franceze Classica.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 01, 2021 at 10:59PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.