Slider

HeidelbergCement, amplu proiect social ■ proiectul în care este...

0


HeidelbergCement, amplu proiect social

image

■ proiectul în care este implicată şi Asociaţia Volunteer for life va asigura servicii stomatologice gratuite pentru copii şi tineri vulnerabili din trei localităţi din Neamţ ■ este vorba despre comunele Taşca, Bicazul Ardelean şi Bicaz Chei ■ proiectul a presupus o investiţie de peste 80.000 de euro într-un cabinet, continuîndu-se multe alte parteneriate între entităţi publice şi private ■ Peste patru mii de copii şi tineri cu risc social din Judeţul Neamţ pot beneficia gratuit de servicii stomatologice, în cadrul clinicii Dental Life Social.

În condiţiile în care statistici recente arată că în România există un medic stomatolog la fiecare 728 de locuitori din mediul urban şi un medic stomatolog pentru fiecare 4.445 de locuitori din mediu rural, proiectul iniţiat în 2020 de Asociaţia Volunteer for life, împreună cu HeidelbergCement România, vizează îmbunătăţirea stării de sănătate şi accesul la servicii stomatologice de calitate pentru populaţia tânără, cu vârsta cuprinsă între 10 şi 30 de ani, din localităţile Taşca, Bicazul Ardelean şi Bicaz Chei.

Clinica este rezultatul unei investiţii de peste 80.000 EUR, buget susţinut de HeidelbergCement România, şi este alcătuită din două cabinete, unul pentru pediatrie, iar altul de chirurgie maxilo-facială, pentru tratamente extinse, ambele dotate cu echipamente de ultimă generaţie. Copiii şi tinerii cu risc social, luaţi în evidenţa autorităţilor pentru sprijin financiar, pot beneficia de consultaţii, extracţii, detatraje, tratamente de canal sau tratamente de profilaxie şi multe altele.

„Parteneriatul pe care l-am construit împreună cu cele trei primării din judeţ şi cu voluntarii inimoşi de la Asociaţia Volunteer for Life vine ca răspuns la discuţiile pe care le avem de mulţi ani cu reprezentanţii comunităţii locale. Este parte a unui demers constant de consultare a părţilor interesate pe care îl implementăm încă din 2013 în toate cele trei comunităţi care ne găzduiesc fabricile de ciment.

Ne bucurăm de fiecare dată când putem investi în infrastructură şi servicii care aduc beneficii localnicilor de pe langă fabricile noastre, pentru că suntem conştienţi că un mediu economic sănătos şi durabil este direct proporţional cu bunăstarea populaţiei din zonă. Considerăm că accesul la servicii medicale de calitate este o necesitate, nu un lux, iar acest proiect vine să acopere o nevoie urgentă, identificată pe parcursul discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii locali.

În timp ce sperăm ca un număr cât mai mare de tineri să poată beneficia de acest sprijin, ne dorim totodată ca proiectul să devină un exemplu de bună cooperare între mediul privat, mediul public şi sectorul nonguvernamental şi să fie replicat cu succes şi în alte comunităţi“, a transmis Bogdan Arnăutu, manager de comunicare şi sustenabilitate HeidelbergCement România.

Primăria comunei Taşca a asigurat spaţiul de 90 metri pătraţi necesar cabinetului şi asigură furnizarea de utilităţi apă, energie termică, electricitate, cu titlu gratuit în baza parteneriatului încheiat cu Asociaţia Volunteers for Life. În acest an, serviciile medicale sunt asigurate în baza unor contracte de voluntariat de un medic stomatolog şi un medic chirurg stomatolog.

Personalul medical şi asistentele vor intra, pe termen lung, în responsabilitatea celor trei primării, care, începând de anul viitor, în baza unei hotărâri de consiliu local, urmează să angajeze cel puţin doi medici şi un asistent medical. Cabinetul deţine toate certificatele şi Autorizaţiile de funcţionare emise de către Direcţia de Sănătate Publică Neamţ şi Colegiul Dentiştilor Neamţ.

„Îngrijirea medicală stomatologică este de multe ori neglijată în rândul populaţiilor vulnerabile, din cauza costurilor mari pe care tratamentele sau prevenţia le presupun. Din păcate, atunci când se agravează, aceste probleme pot avea consecinţe serioase la nivelul stării generale de sănătate sau al capacităţii de integrare socială. Prin acest proiect ne-am propus să întindem o mână de ajutor tinerilor şi copiilor fără posibilităţi şi să facem posibilă urmarea la timp a tratamentelor stomatologice de care aceştia au nevoie“, spune Ionuţ Ursu, preşedintele Asociaţiei Volunteer for Life.

HeidelbergCement România SA este unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate din România, membru al grupului german HeidelbergCement. HeidelbergCement România SA deţine trei fabrici de ciment, situate la Taşca, Fieni şi Chişcădaga, 18 staţii de betoane, opt cariere şi cinci balastiere de agregate, iar investiţiile realizate în România depăşesc 520 de milioane de euro.

Dezvoltarea durabilă este cel mai important element al filosofiei companiei care acordă o atenţie specială protejării mediului, prin investiţii constante şi substanţiale în tehnologii de vârf, dar şi în programe de educaţie şi formare profesională.

Total

0

Shares


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 04, 2021 at 11:00PM
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo