Slider

ROMÂNIA VA PARTICIPA CU 5 SPORTIVI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE...

0


ROMÂNIA VA PARTICIPA CU 5 SPORTIVI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE TEQBALL 2021

image

Ediția a IV-a a Campionatelor Mondiale de Teqball va fi organizată în perioada 8-11 decembrie 2021, în Polonia, în localitatea Gliwice.

După lungi amânări și negocieri, cauzate de situația incertă la nivel mondial, cu privire la evoluția COVID-19, forul mondial a făcut anunțul mult așteptat. Cei mai buni jucători de Teqball ai lumii se vor întrece în competiția supremă, în Arena Gliwice, una dintre cele mai mari săli multisport din Polonia. Pentru prima dată, jucătorii de Teqball vor concura pentru medalii la 5 probe: simplu și dublu masculin, simplu și dublu feminin și dublu-mixt.

La probele de simplu și dublu masculin și dublu-mixt, fiecare țară va fi reprezentată de câștigătorii competițiilor naționale, din circuitul challenger, în timp ce la probele noi, simplu și dublu feminin, nefiind organizate competiții oficiale naționale, participarea se va face pe bază de invitație din partea federației internaționale.

România va fi reprezentată de 5 sportivi, de la cluburile Gobek Teqball Team Od. Secuiesc și Transilvania Teqball Team Târgu-Mureș. Este vorba de:

Györgydeák Apor - Gobek Od. Secuiesc - simplu masculin, dublu masculin și dublu-mixt

Ilyés Szabolcs - Gobek Od. Secuiesc - dublu masculin

Barabási Kinga - Transilvania Târgu-Mureș - simplu feminin, dublu feminin

Dakó Katalin - Transilvania Târgu-Mureș - dublu feminin

Miklós Tünde - Gobek Od. Secuiesc - dublu mixt

La proba de simplu masculin, Györgydeák Apor va fi favoritul numărul 1, ocupând în acest moment primul loc în clasamentul mondial al probei, în fața campionului mondial en-titre, Blazsovics Adam, din Ungaria.

La dublu masculin, Ilyés - Györgydeák vor fi, mai mult ca sigur, favoriții numărul 3, după maghiarii Banyik-Blazsovics (campionii mondiali din 2019) și americanii Correia-Pilic.

La dublu-mixt, perechea Györgydeák - Miklós Tünde ocupă locurile 12, respectiv 17, în ierarhia mondială a probei.

La probele feminine, participarea este pe bază de invitație, din cauza faptului că nu au existat competiții naționale oficiale. Dar, la singurul turneu feminin, organizat în vară, la Varșovia, Barabási Kinga și Dakó Katalin au avut cele mai bune rezultate, locul 2 la simplu și locul 1 la dublu.

Bineînțeles, pozițiile de favoriți se pot schimba, în funcție de lista de sportivi înscriși în concurs.

Pentru jucătorii români de Teqball a fost un an excelent, cu performanțe în concursurile internaționale, astfel că, echipa României are din nou șanse la primele locuri.

Suntem siguri că turneul mondial din Polonia va fi o competiție spectaculoasă, având la start cei mai buni jucători de Teqball ai lumii. Printre aceștia și numărul 1 mondial, la simplu, românul Györgydeák Apor.

Iar schimburi spectaculoase, precum cel de la ultimul turneu internațional, vor demonstra încă o dată că Teqball-ul este sportul viitorului.

Le dorim mult succes sportivilor români care vor participa la ediția din acest an a Campionatului Mondial de Teqball.

În perioada următoare vom reveni cu amănunte referitoare la organizarea acestei competiții și canalele media unde vor putea fi urmărite partidele, a precizat Vlad PODAR, secretar general Federația Română de Teqball.


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.Cititi aici articolul original.
November 19, 2021 at 11:02PM
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo