Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu: Am avut ghinion. Patru egaluri, cum are Randers, le meritam şi noi
Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa, care a înregistrat o remiză şi trei înfrângeri în Conference League, ar fi meritat să obţină patru egaluri, anunță news.ro.
“Jucăm împotriva unei echipe foarte puternice, care este pe locul trei în Danemarca. După meciul cu noi au jucat nouă meciuri, patru egaluri, patru victorii şi doar o înfrângere. Mâine ei trebuie să joace la victorie, egalul nu le ajunge, cred eu. Trebuie neapărat să câştige mâine şi aşa au şanse mari la locul doi. Nu-i uşor să câştigi la Randers, echipa e solidă, puternică, în apărare jucători înalţi, puternici, iar în atac cel puţin şase jucători rapizi. Şi acasă sunt foarte buni. Noi suntem într-o perioadă bună acum. Sunt ceva probleme de lot mici, nu suntem chiar toţi sută la sută fizic şi asta e o problemă, dar dacă am fi toţi fizic bine mâine avem şansa noastră. La noi sunt 2-3 jucători importanţi cu probleme şi să vedem dacă reuşesc să treacă peste antrenamentul de azi. Am avut ghinion, nu meritam să pierdem niciun meci. Patru egaluri, cum are Randers, le meritam şi noi. Porneam altfel la meciul de mâine. Aşa, mâine e un meci de a fi sau a nu fi pentru noi. Nu mai avem ce pierde acum, dar ar fi important şi pentru bugetul clubului”, a spus Petrescu.
Echipa CFR Cluj va întâlni formaţia daneză Randers, joi seară, în deplasare, de la ora 22.00, în penultima etapă a grupei D a Conference League. Tot joi, Jablonec va întâlni Alkmaar.
Înaintea acestei etape, clasamentul grupei este următorul: 1. AZ Alkmaar – 10 puncte, 2. Jablonec – 5 puncte, 3. Randers – 4 puncte, 4. CFR Cluj - un punct.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
November 25, 2021 at 01:52AM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.