Tradiţii vâlcene: Nea’ Ilinca
Oricine îl cunoaşte pe Nea’ Ilinca devine fascinat de pasiunea cu care, ultimul opincar al Olteniei, face cunoscute tradiţiile de pe meleagurile vâlcene. Barba albită de vreme, portul tradiţional, modul de lucru al opincilor (prin implicarea activa a publicului) şi poveştile despre lumea satului de odinioară, stârnesc de fiecare dată curiozitatea iubitorilor de tradiţie.
Ilinca Alexandru sau Nea’ Sandu, cum îi place să fie numit, are o dăruire aparte pentru datinile străbune. Nea’ Sandu îşi arată pasiunea pentru opincărit cu multă carismă şi poftă de viaţă.
Născut în comuna Orleşti din judeţul Vâlcea, a învăţat să lucreze opinci chiar de la tatăl său, Gheorghe Ilinca. A practicat croitoria până s-a pensionat şi a revenit cu drag la opincărie. Aşa a început Alexandru Ilinca să folosească din nou pielea de porc, din care confecţionează tradiţionalele opinci.
Deţine o colecţie etnografică ce conţine aproape 60 de perechi de opinici, iar cea mai veche pereche a fost purtată de un ţăran din Horezu în anul 1870.
De-a lungul timpului Alexandru Ilinca a reuşit să impresioneze cu obiceiurile opincăritului de pe meleagurile vâlcene mai multe personalităţi precum:
Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Prinţul Charles şi familia Macron.
Text: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea
Foto: arhiva Alexandru Ilinca
#CNIPTVâlcea #AlexandruIlinca #mesteropincar #tezauruman #Vâlceacelmaifrumosjudeţ #tradiţii
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
November 24, 2021 at 11:01PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.