Slider

Autoritățile din Africa de Sud raportează un număr mai mare al...

0


Autoritățile din Africa de Sud raportează un număr mai mare al copiilor internați cu COVID-19, în valul patru. Explicațiile experților

image

Pe fondul creșterii numărului de cazuri COVID, în urma răspândirii tulpini Omicron, Africa de Sud raportează un număr mai ridicat al internărilor în rândul copiilor. Autoritățile sud-africane au declarat că acest fapt impune o vigilenţă sporită, dar fără panică, întrucât este vorba despre infecţii uşoare, potrivit Agerpres.

Ministrul sud-african al sănătății, Joseph Phaahla, a anunțat, vineri, că țara a intrat deja în al patrulea val al pandemiei de COVID-19, pe fondul răspândării noii tulpini, Omicron, relatează Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

„Avem o curbă ascendentă mult mai pronunţată faţă de ce am văzut în ultimele trei valuri”, a declarat ministrul sud-african, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit oficialului, între 72% şi 80% din noile cazuri zilnice sunt concentrate în provincia Gauteng, cea mai populată a ţării. Totuşi, notează acesta, încă nu s-a intrat într-o „etapă îngrijorătoare” în privinţa capacităţii spitaliceşti, gradul de ocupare al paturilor la ATI fiind încă mic.

Autorităţile din Africa de Sud au mai constatat că acest nou val provoacă un număr mai mare de internări în rândul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani, această categorie de vârstă fiind ca număr al spitalizărilor a doua, după cea de peste 60 de ani.

Experții spun că acest fenomen ar putea fi şi rezultatul faptului că spitalele nu sunt încă sub presiune, iar medicii autorizează mai uşor internările, sau poate fi de asemenea efectul nevaccinării copiilor, în Africa de Sud fiind permisă vaccinarea anti-COVID-19 numai începând de la vârsta de 12 ani.

Totuşi, numărul mare al copiilor cu COVID-19 internaţi luna trecută în Tshwane, zona metropolitană ce cuprinde şi capitala Pretoria, a stârnit temeri că noua variantă a coronavirusului ar putea fi mai periculoasă pentru copii decât cele anterioare. Medicii au constatat însă că aceşti copii au simptome uşoare.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta.

       


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
December 05, 2021 at 12:02AM
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo