Doi refugiați sirieni ascunși pe osia unui TIR, depistați la vama Calafat
Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, joi, doi cetățeni sirieni, ascunși în compartimentul de depozitare bunuri, poziționat pe osia unei semiremorci, informează Poliția de Frontieră.
TIR-ul era condus de un cetățean turc în vârstă de 42 de ani și potrivit documentelor de însoțire a mărfii la intrarea în țară, transporta fructe din Turcia pentru o societate din Franța.
„În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse intr-un compartiment de depozitare situat deasupra osiei semiremorcii, două persoane de sex masculin”, a transmis Poliția de Frontieră.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbații, în vârstă de 20, respectiv 26 de ani, sunt cetățeni sirieni. Aceștia au declarat autorităților faptul că, în timp ce se aflau într-o parcare din orașul Sofia, Bulgaria, s-au urcat în mijlocul de transport având acceptul șoferului, căruia i-au plătit fiecare câte 1.000 de euro.
Cei doi refugiați străini intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni, șoferul, cât și mijlocul de transport au fost preluați de către reprezentanții Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
FOTO: Poliția de Frontieră
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
December 03, 2021 at 09:56PM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.