Slider

Iohannis: Avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru...

0


Iohannis: Avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România peste o încercare istorică

image

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România are „o soluţie atipică” la guvernare, iar clasa politică are responsabilitatea şi obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi prin promisiuni îndeplinite.

„Trebuie să fim conştienţi că pandemia nu a generat doar o criză sanitară profundă, ci şi o criză a încrederii, valurile de ştiri false şi dezinformări tensionând suplimentar climatul social, deseori cu punerea în pericol a vieţii şi a demnităţii umane. În faţa acestor curente toxice, trebuie să reacţionăm. În acelaşi timp, evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică. De aceea, clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite, şi nu prin declaraţii de intenţie, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp. Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România peste o încercare istorică. Dar această soluţie reprezintă, totodată, o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor, chiar cu preţul unor compromisuri personale şi doctrinare dificile”, a spus şeful statului la recepţia oferită la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Iohannis a punctat că este necesar un consens nu numai la nivel declarativ, ci şi prin acţiuni concrete astfel încât să existe progres şi prosperitate pentru oameni.

„Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic şi european al României, stabilitatea şi buna funcţionare a statului. Doar cu voinţă politică vom reuşi să construim consens, nu numai declarativ, ci şi prin acţiuni concrete, care să genereze progres şi prosperitate pentru oameni. Sunt optimist că lucrurile vor funcţiona şi că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a afirmat Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat că pandemia de COVID-19 se va încheia la un moment dat şi România va trebui să fie pregătită până atunci pentru a recupera decalajele „încă foarte mari” în raport cu ţările din vestul Europei.

„O societate trainică, sănătoasă şi durabilă se construieşte printr-un efort comun, prin muncă şi sacrificii, prin punerea în prim-plan a agendei publice. Este important să învăţăm cu toţii din lecţiile trecutului, ca să ne putem ghida mai bine acţiunile prezente şi viitoare. Să fim conştienţi că împreună, uniţi de aceeaşi parte a baricadei, vom putea să depăşim aceste crize şi vom reuşi să redobândim echilibrul în societatea noastră”, a adăugat preşedintele.

Şeful statului a reliefat, în context, importanţa solidarităţii.

„Astăzi, când celebrăm 103 ani de la Marea Unire, lecţia solidarităţii este mai vie şi mai actuală ca oricând. Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că, dacă rămânem uniţi, putem să ne adaptăm oricăror realităţi şi tendinţe şi că depinde de voinţa noastră, ca naţiune, să trecem cu bine peste toate provocările. Ca şi în atâtea alte momente definitorii ale trecutului nostru, avem şi acum resursele necesare, instrumentele potrivite şi voinţa de a reuşi. Vă îndemn, aşadar, să privim cu speranţă spre viitor! Tuturor românilor, oriunde vă aflaţi astăzi, vă urez ‘La mulţi ani!’ şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România!”, a conchis preşedintele Iohannis.

Vă prezentăm în continuare textul discursului:

„Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

La fiecare 1 Decembrie, de Ziua noastră Națională, simțim aceeași emoție puternică ce ne unește în jurul unei sărbători care ne aparține tuturor, indiferent de locul în care ne aflăm.

1 Decembrie este despre cum un ideal național, visat de generații întregi, a devenit realitate în 1918. 1 Decembrie este despre solidaritate, despre coeziune în jurul unor obiective comune, despre rememorarea tuturor reușitelor și a sacrificiilor care le-au făcut posibile.

1 Decembrie reprezintă însă și amintirea dificultăților, deloc puține, care ne-au marcat istoria, a perioadelor în care speranța părea pierdută.

Să onorăm memoria tuturor înaintașilor noștri care, prin jertfă, cu angajament și viziune, au construit o patrie a tuturor cetățenilor ei, un contribuitor responsabil la echilibrul și pacea în regiune.

România de astăzi este țara care și-a împlinit vocația democratică după Revoluția din Decembrie 1989.

Aderarea la Uniunea Europeană, eveniment de la care în curând se vor împlini 15 ani, a desăvârșit procesul de apropiere de valorile occidentale.

Participarea la construcția europeană și la dialogul internațional, fructificarea atuurilor geostrategice, economice sau culturale ale țării, toate se sprijină pe unitatea națiunii noastre, izvor al solidarității sociale și al coeziunii dintre cetățeni.

Sărbătorim astăzi Ziua Națională într-un moment marcat de griji și suferințe. Pandemia de COVID-19 constituie, în continuare, realitatea dureroasă a zilelor noastre.

Acest virus a răpit din mijlocul familiilor bunici, părinți, frați, surori, copii și prieteni. Pline de compasiune, gândurile mele se îndreaptă către familiile înlăcrimate ale celor care au pierdut lupta cu boala. Adresez un mesaj de încurajare celor în suferință, bolnavilor din spitale, urându-le însănătoșire grabnică și deplină.

Acum, mai mult decât oricând, trebuie să ne regăsim forța unității, să nu ne lăsăm pradă deznădejdii și să avem înțelepciunea de a alege să ne protejăm sănătatea.

Trebuie să facem tot ce ține de fiecare dintre noi pentru a nu mai avea un val atât de agresiv ca cel care a devastat națiunea noastră în această toamnă.

Singura cale pentru a pune punct pandemiei rămâne vaccinarea cât mai multor oameni. Nu există, dragi români, un alt drum decât acesta, al vaccinării, pentru a ne recâștiga normalitatea.

De Ziua Națională, transmit un mesaj special de respect și gratitudine personalului medical care se luptă până la epuizare pentru a salva vieți. Prin eforturi extraordinare, dumneavoastră, medici și paramedici, asistente și asistenți, infirmieri și ambulanțieri, voluntari, nu doar vă puneți în slujba celorlalți, dar ne dați tuturor încredere în forța societății noastre!

Ziua Marii noastre Uniri este de acum înainte legată de exemplul dăruirii pentru semeni a corpului nostru medical.

Doamnelor și domnilor,

Trebuie să fim conștienți că pandemia nu a generat doar o criză sanitară profundă, ci și o criză a încrederii, valurile de știri false și dezinformări tensionând suplimentar climatul social, deseori cu punerea în pericol a vieții și a demnității umane. În fața acestor curente toxice, trebuie să reacționăm.

În același timp, evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică.

De aceea, clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligația de a recâștiga încrederea cetățenilor prin fapte și promisiuni îndeplinite, și nu prin declarații de intenție, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile și a reformelor care au întârziat prea mult timp.

Astăzi avem o soluție atipică pentru guvernarea țării, pentru a trece România peste o încercare istorică. Dar această soluție reprezintă, totodată, o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor, chiar cu prețul unor compromisuri personale și doctrinare dificile.

Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic și european al României, stabilitatea și buna funcționare a statului.

Doar cu voință politică vom reuși să construim consens, nu numai declarativ, ci și prin acțiuni concrete, care să genereze progres și prosperitate pentru oameni. Sunt optimist că lucrurile vor funcționa și că rezultatele nu vor întârzia să apară.

Pandemia va lua sfârșit la un moment dat și noi va trebui să fim pregătiți până atunci pentru a recupera decalajele încă foarte mari pe care le avem în raport cu țările din vestul Europei.

O societate trainică, sănătoasă și durabilă se construiește printr-un  efort comun, prin muncă și sacrificii, prin punerea în prim-plan a agendei publice.

Este important să învățăm cu toții din lecțiile trecutului, ca să ne putem ghida mai bine acțiunile prezente și viitoare.

Să fim conștienți că împreună, uniți de aceeași parte a baricadei, vom putea să depășim aceste crize și vom reuși să redobândim echilibrul în societatea noastră.

Dragi români,

Astăzi, când celebrăm 103 ani de la Marea Unire, lecția solidarității este mai vie și mai actuală ca oricând.

Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că, dacă rămânem uniți, putem să ne adaptăm oricăror realități și tendințe și că depinde de voința noastră, ca națiune, să trecem cu bine peste toate provocările.

Ca și în atâtea alte momente definitorii ale trecutului nostru, avem și acum resursele necesare, instrumentele potrivite și voința de a reuși. Vă îndemn, așadar, să privim cu speranță spre viitor!

Tuturor românilor, oriunde vă aflați astăzi, vă urez „La mulți ani!” și vă doresc multă sănătate!

La mulți ani, România!”


Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
December 01, 2021 at 10:54PM
0

No comments

Post a Comment

Va rugam nu faceti spam.

Comments

blogger
© all rights reserved
made with by templateszoo