Modificare importantă în legislația rutieră: Șoferii nu mai trebuie să demonstreze Poliției că au plătit amenzile de circulație
Procesul verbal privind plata amenzilor de circulație nu mai trebuie să fie trimis la Poliţie de acum înainte, conform unor modificări prevăzute într-un act normativ promulgat joi, 2 decembrie, de către președintele Klaus Iohannis, informează Agerpres.
Este vorba despre proiectul legislativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 203/2018 privind adoptarea unor măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, adoptat de Camera Deputaților pe data de 3 noiembrie.
Actul normativ promulgat joi de președintele Iohannis prevede următoarea modificare a legii:
- Prin derogare de la dispoziţiile art. 20 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada aplicării sistemului pilot, dacă agentul constatator constată în acelaşi timp mai multe contravenţii săvârşite de aceeaşi persoană, pentru amenzile prevăzute la alin. (1) se încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii distinct de celelalte, având seria de evidenţă unică prevăzută la art. 2 lit. B).
Proiectul de lege a fost inițiat de 24 de deputați și senatori, iar Camera Deputaților a fost for decizional.
Deputatul UDMR Benedek Zacharie, unul din iniţiatorii actului, a precizat, în cadrul dezbaterilor din Cameră, că cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie pentru a demonstra că şi-a plătit amenda.
„Cetăţeanul nu va mai trebui să trimită procesul verbal la Poliţie, să demonstreze că şi-a plătit amenda, fiind un cont unic şi primăriile nu o să mai fie grevate de plata amenzilor. Deci am ajutat şi cetăţeanul şi am ajutat şi primăriile”, spunea deputatul UDMR, pe 3 noiembrie, în plenul Camerei Deputaţilor.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE. Cititi aici articolul original.
December 03, 2021 at 12:18AM
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.