Inflația din SUA a ajuns la 8,6%, un maxim al ultimilor 40 de ani, iar preşedintele Joe Biden a anunţat că „va scădea treptat, dar vom trăi cu ea pentru o vreme", informează News.ro, care citează Reuters.
„Vom trăi cu această inflaţie o vreme. Va scădea treptat, dar vom trăi cu ea pentru o vreme”, a spus Biden la un eveniment de strângere de fonduri pentru democraţi în Beverly Hills.
Inflaţia de consum din SUA a atins un maxim al ultimilor 40 de ani, de 8,6%, iar preţul benzinei a marcat un nivel record, în timp ce costul alimentelor a crescut la rândul său, au arătat datele Departamentului Muncii.
Administraţia şi mulţi economişti au crezut iniţial că presiunile inflaţioniste vor fi „tranzitorii”, atenuându-se pe măsură ce redresarea după pandemia de COVID-19 va continua.
Dar presiunile asupra preţurilor s-au extins la bunuri şi servicii suplimentare la nivel global, deoarece invazia rusă în Ucraina a redus rezervele de petrol şi alimente pe o piaţă globală deja tensionată.
Președintele american Joe Biden a acuzat, într-un discurs de vineri, industria americană de petrol și gaze de folosirea crizei pentru creșterea profiturilor, după ce inflația a ajuns la un maxim din ultimii 40 de ani.
Creşterea costurilor a devenit o problemă politică pentru administraţia Biden, care a încercat mai multe măsuri pentru a reduce preţurile, dar a spus că o mare parte din responsabilitatea de a controla inflaţia revine Rezervei Federale.
Va multumim pentru ca ati citit acest articol si va invitam sa aflati si alte stiri interesante pe ACTUALITATE.
No comments
Post a Comment
Va rugam nu faceti spam.